Reactualizat la:

Zona euro a depăşit, cel mai probabil, momentul critic al recesiunii, arată Comisia Europeană

Zona euro a depăşit, cel mai probabil, momentul critic al recesiunii, arată Comisia Europeană
Cele 16 state din zona euro au depăşit, cel mai probabil, momentul critic al recesiunii, dar creşterea ratei şomajului şi scăderea stocurilor afectează revenirea economică, a arătat marţi Comisia Europeană (CE), conform Reuters.

Rectifica

Într-un raport trimestrial asupra zonei euro, CE arătă că programul de stimuli fiscali implementat în regiune a dat roade, dar guvernele trebuie să cheltuiască cu prudenţă, o dată ce economia va reîncepe să crească.

“În ultimele săptămâni au existat semne timpurii care indicau o îmbunătăţire a economiei. În ceea ce priveşte evoluţia produsului intern brut (PIB), acesta se pare că a scăzut deja până la un nivel minim, iar estimările noastre din primăvară arătau că în 2010, acesta va reîncepe să crească moderat”, anunţă Comisia.

PIB-ul zonei euro, afectat de criza financiară, a scăzut cu un ritm record de 2,5% în primul trimestru din 2009, faţă de cele trei luni anterioare.

Analiştii se aşteaptă ca acesta să scadă în continuare, în trimestrele următoare, dar într-un ritm mai temperat, deşi creşterea numărului şomerilor şi scăderea stocurilor ar putea afecta acest scenariu, a avertizat Comisia.

Rata şomajului din regiune a urcat în aprilie la 9,2%, cel mai mare nivel din ultimii zece ani.

Raportul mai arată, de asemenea, că miliardele de euro cheltuiţi pentru stabilizarea sistemului financiar şi revenirea creşterii economice par să dea rezultate, dar multe bănci rămân vulnerabile în faţa riscurilor.

“Autorităţile de reglementare ar trebui să pregătească o strategie credibilă pentru politica fiscală, pentru a puteam treptat, să renunţe la implementarea stimulilor fiscali, o dată cu revenirea creşterii economice”, subliniază raportul.

Totodată, indicele activităţii economice din zona euro (LEI), calculat de grupul de cercetare Conference Board, a avansat în mai cu 1,9%, la 95,4 puncte, ceea ce arată că economia zonei euro ar putea fi în curs de revenire, potrivit unui comunicat al grupului, publicat luni.

Recesiunea care a cuprins statele europene este mai severă decât cea din Statele Unite, unde a izbucnit criza financiară, care a dus la cea mai puternică comprimare a economiei din 1945. PIB-ul Statelor Unite a scăzut cu 1,6% în primul trimestru, faţă de trimestrul precedent.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Barack si Michelle Obama vor fi pe Netflix
Fostul cuplu prezidențial american a încheiat un acord cu Netflix pentru a produce filme, seriale și documentare care [...] mai multe »
A fost găsită o cutie neagră a avionului prăbușit în Cuba
Una din cutiile negre ale Boeingului 737-200, care s-a prăbuşit vineri la puţin timp după decolarea de la Havana, a [...] mai multe »
VIDEO. Erupția vulcanului Kilauea din Hawaii: o victimă și zeci de locuințe distruse
O persoană a fost grav rănită în urma celor mai recente erupţii explozive ale vulcanului Kilauea din Hawaii. De [...] mai multe »
Nunta regală: Meghan Markle și Prințul Harry se căsătoresc!
Tot mapamondul este astăzi cu ochii pe Marea Britanie. Una dintre cele mai aștepte nunți regale stă să înceapă. [...] mai multe »
Un avion cu cel puţin 100 de pasageri la bord s-a prăbuşit în Cuba imediat după decolare
Un avion de pasageri de tip Boeing 737 s-a prăbuşit vineri la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Havana. mai multe »
Papa Francisc ar putea renunta la functie
Suveranul Pontif, Papa Francisc, a dat de înțeles că ar putea urma exemplul predecesorului său, Papa Benedict al [...] mai multe »
Delfinii de lupta ai Ucrainei ramasi in Crimeea au murit de foame
Mereu credincioși, delfinii soldați din Marina Ucrainei au murit de foame, în „subordinea” cuceritorilor ruși. [...] mai multe »
Cercetătorii au descoperit misterul Turnului din Pisa: de ce este înclinat şi cum de nu se prăbuşeşte
Timp de aproape 1.000 de ani, Turnul din Pisa a rezistat la multe: cutremure, Mussolini şi alte încercări de [...] mai multe »
Ultimul test al Coreei de Nord a avut efecte ireversibile asupra reliefului
Un test subteran cu o bombă cu hidrogen a zguduit pământul de deasupra atât de violent, încât a schimbat forma [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou