Reactualizat la:

Ziua Mamei şi Ziua Tatălui sărbătorite în luna mai

Ziua Mamei şi Ziua Tatălui sărbătorite în luna mai
CLUJ-NAPOCA. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Tatălui şi a Zilei Mamei, iniţiată de deputatul PD-L Cluj Mircia Giurgiu, alături de alţi parlamentari şi în colaborare cu Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor – T.A.T.A., a fost adoptată, ieri, 9 iunie 2009, în plenul Senatului, proiectul urmând a intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

 (3 comentarii)

Proiectul de lege privind instituirea Zilei Tatălui şi a Zilei Mamei are drept obiectiv asigurarea unui echilibru social şi evidenţierea ambilor părinţi în viaţa de familie şi societate. Sărbătorirea anuală atât a mamei, cât şi a tatălui confirmă perfecta egalitate în drepturi a celor doi părinţi. Ziua mamei este sărbătorită în aproximativ 70 de state în a doua duminică din luna mai, dar pe plan mondial nu există o dată bine conturată pentru celebrarea Zilei Tatălui. Sărbătorirea ambilor părinţi va avea efect pozitiv asupra societăţii româneşti, subliniind astfel că mama şi tata sunt la fel de importanţi în viaţa de familie şi universul copilului. Sărbătorirea distinctă a celor doi părinţi va oferi prilejul evidenţierii importanţei şi a rolului fundamental al mamei şi al tatălui în creşterea şi educarea propriilor copii. Potrivit propunerii legislative mai sus menţionate, Ziua Tatălui va fi sărbătorită în prima duminică a lunii mai, iar Ziua Mamei în cea de-a doua duminică a aceleiaşi luni.

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou