Reactualizat la:

Wim Wenders va fi prezent la TIFF!

Wim Wenders va fi prezent la TIFF!
Cluj-Napoca. Invitatul special al celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvaniaeste regizorul, scenaristul, directorul de imagine şi producătorul german Wim Wenders.

Rectifica

Acesta este preşedintele Academiei Europene de Film din 1996 şi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Noului Cinema German, mişcarea-manifest care a marcat istoria filmului în anii ’70. Activitatea lui Wim Wenders cuprinde şi profesoratul la Universitatea de Arte din Hamburg, fotografia sau critica de film.

Wim Wenders are la activ peste 45 de distincţii la festivaluri de film prestigioase, precum şi trofee sau nominalizări la cele mai importante premii cinematografice din lume. Printre acestea se numără Palme d‘Or – distincţia supremă a Festivalului de Film de la Cannes (Paris, Texas – 1984), Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia (The State of Things– 1982), Premiul BAFTA (Paris, Texas – 1984), Premiul Academiei Europene de Film (Wings of Desire – 1988) şi nominalizarea la Premiul Oscar (Buena Vista Social Club – 1999). De asemenea, Wim Wenders este membru al prestigiosului ordin pan-european „Pour le Mérite”. Născut în 1945, Wenders este, alături de Werner Herzog şi Volker Schlondorff, unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai Manifestului de la Oberhausen, mişcarea care a schimbat faţa cinematografului european în anii ’60 – ’70. În prezent, acesta lucrează la primul său film 3D, Pina.

 

Ce văd cinefilii cluj-Napoca din repertoriul Wim Wenders

Din impresionanta filmografie a lui Wim Wenders, care cuprinde peste 50 de titluri de lung şi scurt metraj, produse în toate colţurile lumii, spectatorii TIFF vor putea să urmărească trei titluri de referinţă, în cadrul tradiţionale secţiuni 3×3. Don’t Come Knocking (2005), filmul selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes şi câştigător al Premiului Academiei Europene de Film, spune povestea lui Howard Spence (Sam Shepard), un star de cinema decăzut, a cărui viaţă reîncepe să capete sens după ce află că ar putea avea un copil, undeva, în lume şi porneşte în căutarea acestuia. Until the End of The World (1991), spectaculosul SF care îi are în distribuţie, printre alţii, pe William Hurt, Max von Sydow sau Jeanne Morreau, va fi prezentatla Cluj-Napoca în varianta director‘s cut, într-o proiecţie-maraton de peste 4 ore şi jumătate. Emoţionant şi şocant în acelaşi timp, cel de-al treilea film din retrospectiva dedicată cineastului german, documentarul proiectat în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, Nick‘s Film (1980) prezintă călătoria lui Wenders, aflat la Hollywood pentru filmările la Hammett, până la New York, pentru a-l ajuta pe regizorul şi prietenul său, Nicholas Ray, bolnav de cancer în fază terminală, să îşi termine ultimul film.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou