Reactualizat la:

Vorba zboară, scrisul rămâne

Vorba zboară, scrisul rămâne
CLUJ-NAPOCA. O jumătate de mileniu de tipar românesc a fost sărbătorită, ieri, în cadrul Târgului de carte veche, organizat la Casa Municipală de Cultură. Colecţionari, specialişti, dar şi studenţi curioşi au răsfoit zecile de exemplare de carte rară şi veche.

Rectifica

Participanţii au aşezat pe standuri cărţi din toate domeniile, de la arhitectură la beletristică, dar şi diverse documente indeite. Astfel, clujenii au putut vedea o scrisoare a Veronicăi Micle, cărţi cu autografe autentice ale unor personalităţi, cărţile poştale de pe front sau facturi de la sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX. Facturile spun o istorie interesantă; cu ajutorul lor se poate vedea evoluţia tehnologiei din spaţiul românesc, este de părere colecţionarul clujean Mihai Domşa. „Nu e suficient ca o carte să fie veche pentru a avea valoare. E important şi tirajul în care a apărut“, a explicat Ucu Bodiceanu, organizatorul manifestării, care s-a desfăşurat între orele 9.00-17.00. „Apogeul a fost la ora 11.00“, a menţionat organizatorul cu privire la fluxul de vizitatori. Cei care au cumpărat cărţi vechi sau se gândesc să îşi caute în anticariate anumite volume, trebuie să ştie că acestea pot fi ţinute în condiţii mormale de umiditate şi temperatură. Colecţionarii sunt nevoiţi însă, uneori, să recondiţioneze unele cărţi (legare, copertare, tratament împotriva ciupercilor), iar costul acestor operaţiuni poate dubla preţul cărţii. „Am volume de la 5 lei la mii de euro. Una dintre cele mai scumpe cărţi este Biblia lui Samuil Micu Klein, din 1795, care costă 1.500 de euro. Cumpărătorii au căutat cărţi interbelice, mai ieftine“, a declarat Vlad Jucan, colecţionar prezent la târg. Acesta a precizat că nu există un cadru organizat de relaţionare între colecţionarii de carte veche (asociaţie sau forum), doar întâlnirile de la târguri.

Raluca Bugnar



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou