Reactualizat la:

Vladimir Voronin şi-a anunţat oficial demisia

Vladimir Voronin şi-a anunţat oficial demisia
Preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin şi-a anunţat oficial demisia din funcţia de şef al statului, printr-un mesaj televizat către cetăţenii Republicii Moldova, transmis de către postul public “Moldova 1”.

 (2 comentarii)

“Părăsesc postul de preşedinte şi trec cu toată echipa mea în opoziţie!”, a declarat Voronin.

“Cedez puterea oponenţilor mei, fără tragere de inimă şi fără încrederea că ei sunt capabili să conducă ţara!” Declaraţia aparţine lui Vladimir Voronin, citat de Ria Novosti.

Informaţia privind demisia lui Voronin a fost confirmată pentru presă de către deputatul comunist Vladimir Ţurcan, precizând că demisia acestuia nu va avea loc în faţa Parlamentului, ci „exact ca şi în cazul Zinaidei Greceanîi, care şi-a făcut publică demisia”.

„Nu cred că politicienii, care sunt uniţi doar de emoţii de negare a identităţii propriei ţări şi dorinţa de a-şi împărţi fotoliile puterii (referinţă la AIE – n. red.), sunt capabili să propună societăţii un program eficient de guvernare”, a mai declarat Voronin.

„Nu cred nici în abilităţile lor de a fi o echipă unită, care să conducă ţara şi care să se bazeze pe adevăratele noastre interese naţionale, nu pe propriile lor interese. Nu cunosc experienţe pozitive de guvernare, în care conducătorii îşi doresc lichidarea ţării”, a mai adăugat liderul comunist.

Sursa: NewsIn

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Roman acuzat de tentativa de omor, evadat de la o clinica de psihiatrie din Germania
Un român de 36 de ani este căutat de autoritățile germane, după ce a evadat dintr-un spital de psihiatrie aflat [...] mai multe »
Turcia: jurnalisti condamnati pe viata pentru tentativa de lovitura de stat
Trei jurnaliști turci și două persoane din conducerea unui ziar au fost condamnați la închisoare pe viață, pentru [...] mai multe »
O bandă de hoți români au furat de roți de camion în valoare de 670.000 de euro
Treisprezece şoferi români şi patronul firmei pentru care lucrau au fost condamnaţi, vineri, la închisoare de o [...] mai multe »
Elton John, lovit in timpul concertului de un colier aruncat din public
Elton John a fost lovit de un colier aruncat de un fan, în timp ce susținea un concert în Las Vegas.  mai multe »
LIVE: Stația Spațială Internațională
Astronautul NASA Mark Vande Hei și astronautul JAXA Norishige Kanai părăsesc Stația Spațială Internațională [...] mai multe »
Imagini cum rar ţi-e dat să vezi! 7 maşini înghiţite de o groapă uriaşă, în Roma
Un crater uriaș format, miercuri seară, în cartierul Balduina din Roma a înghițit șapte mașini. mai multe »
ORA DE VARĂ NU se elimină!
Parlamentul European nu elimină ora de vară, a anunţat instituţia într-un comunicat de presă. mai multe »
Următoarea lansare Falcon Heavy va duce în spaţiu un ceas atomic de mare precizie
Un ceas atomic ultra-precis, de dimensiunea unui prăjitor de pâine cu patru felii, este programat pentru a fi trimis [...] mai multe »
Atac armat într-o şcoală din Florida. 17 persoane au murit
Un fost elev a deschis focul într-un liceu din orăşelul Parkland, situat în statul american Florida, omorând cel [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou