Reactualizat la:

Viceprimarul unei localități din Iași, înjunghiat de un tânăr care s-a legat de fiica edilului

Înjunghiat şi lovit în cap cu o bară metalică Înjunghiat şi lovit în cap cu o bară metalică
Poliţiştii din Iași fac o anchetă după ce viceprimarul comunei Lungani, Mihai Târziu, fost polițist, a ajuns la spital înjunghiat în burtă de către un tânăr care s-ar fi legat, în timpul unei petreceri, de fiica edilului. Presupusul agresor este cercetat în libertate pentru lovire sau alte violențe.

Rectifica

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Iași, altercația a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în satul Goești, din comuna Lungani.

Viceprimarul Mihai Târziu, fost polițist, a fost transportat la spital, după ce a fost înjunghiat cu cuțit în curtea locuinței sale.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Ioana Buștiuc, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, în urma unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 53 de ani ar fi fost înjunghiat cu un cuțit tip briceag în zona abdomenului de către un tânăr de 21 de ani.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

Primarul comunei Lungani, Ioan Corobuță, a declarat, pentru MEDIAFAX, că victima a fost viceprimarul comunei Lungani, Mihai Târziu. Primarul susține că l-a vizitat pe acesta la spital și că urmează să fie externat.

”A fost înjunghiat. Am vorbit cu el la spital. A fost înjunghiat de către un băiat. În ziua de Bobotează, la noi în Lungani, în satul Goești, ies toți afară, în centru, unde e școala, cu cerbul, cu capra, cu urs, cu obiceiurile ca în seara de Revelion. Am fost și eu atunci, cu domnul viceprimar, am primit cerbul, capra, în căminul cultural, din satul Goești, după care eu am plecat la mine acasă, domnul viceprimar la dânsul. Am înțeles că el are un băruleț, un magazin, în curte, am înțeles că s-ar fi dus acolo băiatul acesta, la o bere. M-a sunat atunci că a fost înjunghiat de un băiat, că l-a tăiat cu cuțitul la burtă. Mi-a zis că s-ar fi luat de fiica sa și l-a tăiat cu cuțitul”, a spus Ioan Corobuță, primarul comunei Lungani.

Deocamdată, presupusul agresor este cercetat în stare de libertate.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Ministrul Sănătăţii crede că legalizarea canabisului ar fi un lucru pozitiv
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, consideră că legalizarea canabisului ar fi un lucru bun pentru pacienții cu [...] mai multe »
PSD ia în considerare o remaniere înainte de alegerile europarlamentare
PSD ia în calcul să facă o remaniere înainte de europarlamentare, susțin surse social-democrate. Vizați ar fi [...] mai multe »
Legalizarea canabisului în România, cu un pas mai aproape de realitate
Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor, a declarat că la ora actuală se discută despre legalizarea consumului de [...] mai multe »
Programul „Prima mașină” a fost modificat de Guvern
Guvernul a aprobat marți modificarea programului Prima mașină, astfel încât beneficiarii își vor putea cumpăra o [...] mai multe »
Președintele Iohannis, aproape de a convoca un referendum odată cu alegerile europarlamentare
Președintele Klaus Iohannis susține că este „aproape hotărât” să convoace un referendum odată cu alegerile [...] mai multe »
Cristina Neagu – cea mai bună jucătoare din lume
În prealabil, Cristina Neagu primise distincția World Player of the Year în 2010, 2015 și 2016. mai multe »
Legalizarea parteneriatului civil a fost respinsă în Senat
Senatul a respins luni reglementarea parteneriatului civil, respingând două propuneri legislative menite să asigure [...] mai multe »
Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile de la conducerea Camerei Deputaților
Președintele PSD Liviu Dragnea i-a delegat lui Florin Iordache atribuțiile privind șefia Camerei Deputaților. [...] mai multe »
Bărbat din Brăila, cercetat după ce a vrut să își spioneze soția la baie, iar soacra l-a reclamat
Un bărbat din Brăila are dosar penal după ce a montat o cameră de supraveghere în baia apartamentului, dorind să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou