Reactualizat la:

Veniturile unei gospodării au scăzut în trimestrul doi, însă cheltuielile au rămas la fel

Veniturile unei gospodării au scăzut în trimestrul doi, însă cheltuielile au rămas la fel
Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au scăzut uşor în al doilea trimestru al anului faţă de primele trei luni, de la 2.342 lei la 2.337 lei, iar cheltuielile medii lunare s-au situat la acelaşi nivel, de puţin peste 2.000 lei, reprezentând 87,5% din venituri, potrivit datelor INS.

 (1 comentariu)

Rectifica

Veniturile medii lunare pe persoană s-au situat la 806 lei, iar cheltuielile la 705 lei, se arată într-un comunicat al institutului Naţional de Statistică (INS).

Din total, veniturile băneşti au fost în medie de 2.005 lei lunar pe gospodărie (691 lei pe persoană), iar cele în natură de 332 lei lunar pe gospodărie (115 lei pe persoană).

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri şi anume 50,7%.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, în trimestrul al doilea, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale în proporţie de 25,6%, veniturile din agricultură cu 3,3%, veniturile din activităţi neagricole independente cu 2,9% şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei cu 1,8%.

Diferenţe de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au înregistrat în funcţie de mediul de rezidenţă. Astfel, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 36% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 12,7% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor.

În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 62,4% din salarii, de 23,9% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 7,6% din total, în timp ce în rural principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 33,2% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (24,7% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând numai 8,5% din veniturile gospodăriilor din mediul rural.

O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor din prestaţii sociale (28,7%) şi celor salariale (29,2%). Fiecare dintre aceste surse de venituri au ponderi sensibil apropiate de veniturile provenite din producţia agricolă, fiind cu doar 4-5 puncte procentuale mai mari decât veniturile din agricultură.

În ceea ce preveşte cheltuielile, principalele destinaţii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei.

Unele particularităţi în ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidenţă. Astfel, în timp ce nivelul cheltuielilor totale de consum, medii lunare pe o gospodărie, este mai mare în urban faţă de rural cu 445 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 39 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 41,6% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii, se mai arată în comunicatul INS.

În urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 19,2% din cheltuielile pentru consumul alimentar.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în aprilie-iunie 2010, în medie, 41,4% din consumul gospodăriilor.

O componentă a consumului, cu pondere relativ mare în cheltuieli, este legată de locuinţă (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei). În perioada analizată, acesteia i s-a alocat din cheltuielile de consum 19,3%. Cea mai mare parte a cheltuielilor cu locuinţa (15,4%) a fost absorbită de consumul de utilităţi necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale şi alţi combustibili).

Cheltuielile efectuate de gospodării pentru sănătate (4,9% din cheltuielile de consum) şi mai ales cele pentru educaţie (0,8%) au înregistrat un nivel scăzut, în special datorită faptului că satisfacerea acestor nevoi ale membrilor gospodăriilor se realizează în cea mai mare parte prin servicii publice de care aceştia beneficiază în cadrul sistemului asigurărilor sociale sau gratuit.

Sursa: Mediafax



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Simona Halep a calificat România în Grupa Mondială a Fed Cup
Simona Halep a calificat România în Grupa Mondială a Fed Cup după victoria în fața lui Patty Schnyder, în [...] mai multe »
Primele vehicule blindate Piranha vor ajunge in dotarea Armatei Romaniei pana la sfarsitul anului
Conform ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor, Armata României va avea la sfârșitul lui 2018 peste 30 de [...] mai multe »
Mai multe vacanțe cumpărate de români în perioada early booking
Numărul hotelurilor participante la programul "Înscrieri timpurii" este în creştere pronunţată, respectiv cu 25% [...] mai multe »
Iohannis nu o revocă pe Kovesi de la şefia DNA. Tudorel Toader, vom sesiza Curtea Constituţională
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut luni, 16 aprilie, o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni, [...] mai multe »
Aviz pentru urmarirea penala a lui Ion Iliescu, Petre Roman si Gelu Voican-Voiculescu
Președintele Klaus Iohannis a avizat, vineri, urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu [...] mai multe »
Elena Udrea, refugiat politic în Costa Rica!
Elena Udrea a anunțat, prin intermediul avocatului său, că a căpătat statut de refugiat politic în Costa Rica și [...] mai multe »
Dosarul Revoluţiei, pe repede înainte
Klaus Iohannis a cerut urmărirea penală a lui Iliescu, Roman şi Voiculescu mai multe »
Klaus Iohannis, despre înfiinţarea Comisiei Naţionale de trecere la moneda euro: Susţin acest demers
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj, prin intermediul consilierului prezidenţial Cosmin Marinescu, [...] mai multe »
Locomotiva trenului Interregio Baia Mare – Bucureşti, cuprinsă de flăcări
Locomotiva trenului Interregio Baia Mare – Bucureşti a fost cuprinsă de flăcări, joi seara, în staţia Gâlgău, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou