Reactualizat la:

USL Cluj nu l-a vrut pe Radu Moisin!

USL Cluj nu l-a vrut pe Radu Moisin!
USL Cluj nu dorește să gireze pentru niciunul dintre cei doi viceprimari al Clujului, motiv pentru care astăzi, în ședința de Consiliul Local de alegere a primarului interimar, reprezentanții USL nu au votat nici pentru Radu Moisin, nici pentru Laszlo Attila.

Rectifica

 Am considerat că, indiferent căruia dintre cei doi viceprimari i-am fi acordat votul, ar fi fost același lucru. Să nu uităm că cei doi viceprimari au fost cei mai apropiați colaboratori ai primarului arestat pentru corupție, Sorin Apostu. Nu am dorit să perpetuăm prin votul nostru acest mod de a face administrație locală, mod care nouă, celor din USL, ne este străin. De asemenea, în opinia noastră, principalul vinovat moral de situația în care a ajuns azi Clujul, situație de care România și Europa nu sunt mândre și pe care, cu siguranță, nu sunt invidioase, așa cum declarau liderii PDL Cluj, este Emil Boc. Fostul premier l-a impus și suținut necondiționat pe Sorin Apostu. Din punctul nostru de vedere, vom avea un primar legitim abia după alegerile din iunie anul acesta, când clujenii își vor exprima clar opțiunea de vot”, a precizat Remus Lăpușan, lider al consilierilor locali PSD.

Eu consider că ar fi fost firesc și de bun simț ca Sorin Apostu să își fi dat demisia în momentul în care a fost arestat preventiv și atunci s-ar fi putut organiza alegeri anticipate. Astăzi, am văzut că cei din PDL și-au pus ședințele după bunul lor plac de pe un moment pe altul. Nu s-au gândit că poate noi, consilierii locali ai USL, avem și activități profesionale de la care nu putem să fugim, așa cum o fac ei la chemarea partidului.” a adăugat Steluța Cătăniciu, lider al consilierilor locali PNL.




Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou