Reactualizat la:

USL Cluj acuza autoritatile locale de indiferenta in cazul concedierii celor 800 de muncitori de la Mechel Campia Turzii

USL Cluj acuza autoritatile locale de indiferenta in cazul concedierii celor 800 de muncitori de la Mechel Campia Turzii
Organizația USL Cluj acuză autoritățile locale și județene de indiferență  în cazul concedierii a 800 de salariaţi ai combinatului Mechel Câmpia Turzii. 

Primii doi vizați sunt: Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, și Ioan Vasinca. 

„Impasibilitatea de care dau dovadă autorităţiile locale din Câmpia Turzii şi cele judeţene faţă de drama pe care o vor trăi sute de familii clujene, a devenit o constantă. După închiderea Nokia, concedierea a 800 de salariaţi ai Mechel Câmpia Turzii arată limita PD-L Cluj în gestionarea dezvoltării şi administrării judeţului Cluj” a declarat Marius Nicoară, președinte PNL Cluj.

„Chiar dacă autorităţiile locale şi judeţene au fost înştiinţate de reprezentantul sindicatului de mai multe ori, acestea nu au făcut nimic pentru a preîntâmpina concedierea celor 800 de angajaţi. PD-L Cluj se pregăteşte de campania electorală, trecând administrarea judeţului în plan secund” a precizat Remus Lăpuşan, președinte PSD Cluj.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou