Reactualizat la:

USAID acordă fără licitaţie un contract în Haiti firmei unui prieten al lui Bill Clinton

USAID acordă fără licitaţie un contract în Haiti firmei unui prieten al lui Bill Clinton
Agenţia americană pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) a alocat, fără licitaţie, un contract pentru lucrări în Haiti unui lobbyist cu “legături politice” care este un prieten apropiat al fostului preşedinte Bill Clinton, informează Fox News, în pagina online.

Rectifica

Este al doilea contract pe care USAID îl acordă fără licitaţie de la începutul acestui an, în pofida repetatelor apeluri lansate de preşedintele Barack Obama pentru sistarea acestei practici. Primul, acordat la 4 ianuarie şi valorând aproape 25 de milioane de dolari, a fost dat unei firme deţinute de un donator al campaniei prezidenţiale a lui Barack Obama, pentru activităţi juridice în Afganistan. Departamentul de Stat a anunţat anularea contractului după ce presa a dezvăluit existenţa lui, la 25 ianuarie.

Cel mai recent contract acordat de agenţie fără licitaţie, valorând aproape 100.000 de dolari, a fost dat la 18 ianuarie firmei GlobalOptions Group pentru activităţi în Haiti, unde Bill Clinton este emisar special al ONU şi contribuie la strângerea de fonduri private.

Filiala GlobalOptions care execută contractul este firma de consultanţă James Lee Witt Associates (JLWA), fondată de fostul director al Agenţiei Federale pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) în timpul mandatului preşedintelui Clinton. În timp ce conduce JLWA, Witt este şi lobbyist, înregistrat la Washington.

Relaţia dintre Witt şi Clinton datează de mai bine de două decenii. În calitate de guvernator al statului Arkansas în 1988, Clinton l-a numit pe Witt, la vremea aceea judecător, în fruntea agenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă a statului Arkansas. Cei doi vicepreşedinţi ai JLWA sunt generalul în rezervă Wesley Clark, fost comandant suprem al NATO în Europa în timpul mandatului lui Bill Clinton, şi Rodney Slater, secretarul pentru Transporturi al lui Clinton.

Contractul acordat de USAID firmei GlobalOptions stipulează că aceasta din urmă va primi 99.725 de dolari pentru a desfăşura timp de 11 zile activităţi în Haiti. Conform documentului, contractul a fost acordat în baza “unei competiţii depline şi deschise după excluderea surselor”, frază despre care un fost oficial de rang înalt din cadrul USAID a precizat că este un eufemism pentru contract fără licitaţie. O sursă din cadrul Congresului a afirmat că fraza şi contractul pot fi caracterizate astfel: “Vom avea o competiţie deplină şi deschisă în care redactăm detaliile doar pentru a vi se potrivi dumneavoastră”.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou