Reactualizat la:

Unde mergem miercuri

AFRIK’Art – La Iulius Mall – expoziţie cu vânzare de artă africană contemporană; deschisă până în 20 septembrie.

Rectifica

Casa de Cultură a Studenţilor – Expoziţie fotografică cu tema „Romii: trecut, prezent şi viitor”, ora 12:00
Expoziţia Internaţională de Artă Feminină Contemporană, Poduri europene, care reliefează aportul universului artistic feminin din importante ţări ale lumii (Israel, România, Serbia, Spania, Tunisia, Turcia), – pictură şi sculptură.
Expoziţia a fost organizată sub egida FILDAS Art, Asociaţia femeilor creatoare în arta plastică din România, a Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, Galeria Senso din Bucureşti şi a Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

CINEMA
Cinema Republica
„Mumia: Mormântul împăratului dragon/The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor“, SUA
Regia: Rob Cohen
Cu: Brendan Fraser, Jet Li, Maria Bello
Ore – Vineri: 11.30; 14.00, sâmbătă: 20.30; 23.00, duminică-joi: 13.00, 15.30, 18.00, 20.30 şi 23.00
Preţ 10 lei şi redus de la ora 11.30; 13.00 şi 23.00.
Brendan Fraser se întoarce în rolul exploratorului Rick O’Connel, care se luptă acum cu împăratul Chinei, care a înviat (Jet Li, The Forbidden Kingdom), într-o cursă pe viaţă şi pe moarte, care îl poartă pe erou de la catacombele Chinei antice până la străzile strălucitoare luminate de neon din Shanghai. Rick este însoţit în această magnifică şi supranaturală călătorie de fiul său, Alex (Luke Ford), de soţia sa, Evelyn (Maria Bello), care este arheolog, şi de fratele acesteia, Jonathan (John Hannah). De data aceasta, clanul O’Connel trebuie să oprească o mumie trezită la viaţă după 2000 de ani, o mumie care ameninţă să subjuge omenirea sub cruda ei tiranie.

Cinema Arta
„Elizabeth: epoca de aur/ Elizabeth: The Golden Age“, Anglia
Regia: Shekhar Kapur
Cu: Cate Blanchett, Aimee King, Clive Owen, Geoffrey Rush, Samantha Morton
Ore:14.30, 17.00, 19.30 şi 22.00.
Preţ 7 lei şi redus zilnic la 5 lei de la orele 14.30 şi 17.00.

Cinema Victoria
„Kung Fu Panda“
Regia: Mark Osborne, John Stevenson
Cu: Angelina Jolie, Dustin Hoffman, Jack Black, Ian McShane
Gen: Acţiune, Animaţie, Comedie, Familie
Zilnic de la orele: 16.00, 18.00 şi 20.00.

„Mâine dimineaţă“, 2006
Regia: Oleg Novkovic
Cu: Lazar Ristovski, Uliks Fehmiu, Nada Sargin
Zilnic de la ora 22.00.

Festival „Johann Strauss“, 7 – 13 septembrie
Festivalul „Johann Strauss“
17.00 – Conferinţă cu tema Compozitorii vienezi şi legăturile lor cu România, susţinută de John Diamond, preşedintele Societăţii Johann Strauss din Marea Britanie (Sala de conferinţe a Universităţii Babeş-Bolyai)
19 – Concert de orgă: Donald McKenzie (Marea Britanie) (Studioul de orgă al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, intrarea prin str. Hermann Oberth sau str. Ion I.C. Brătianu)


Miercurea Supereroilor în Iulius Mall: ceainăria Cărtureşti se transformă într-un spaţiu de joacă, unde se pot lesne lega prietenii, în multe întreceri de logică, desen, jocuri diverse
.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou