Reactualizat la:

Un tren care transporta produse petroliere a deraiat în judeţul Cluj

Un tren care transporta produse petroliere a deraiat în judeţul Cluj

CLUJ-NAPOCA. Un tren care transporta produse petroliere a deraiat, luni după-amiază, în apropierea localităţii clujene Boju, nefiind înregistrate victime, a declarat şeful Poliţiei Transporturi, Dan Roşoga. Potrivit comisarului şef Dan Roşoga, mai multe vagoane ale garniturii au sărit de pe şine, însă la o primă evaluare nu există scurgeri de produse petroliere.

 (1 comentariu)

Rectifica


Accidentul a avut loc în jurul orei 17.00. “Fiind
vorba de o zonă fără semnal nu avem
încă informaţii de la faţa
locului. Colegii de la Secţia Regională de
Transporturi au plecat spre locul accidentului. Din
informaţiile pe care le avem este vorba de un
transport petrolier, au deraiat câteva vagoane”,
a declarat luni pentru NewsIn purtătorul de
cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş.
Biriş a adăugat că la Boju au fost
trimise trei autospeciale ale pompierilor,
însă tot din cauza lipsei semnalului
telefonic nu are mai multe informaţii. Aceasta
este a doua deraiere a unui tren pe căile ferate
române şi este al treilea accident feroviar
în decurs de 24 de ore.


Aproape 3.000 de tone de produse petroliere sunt
în trenul deraiat la Cluj şi există
scurgeri


Aproape 3.000 de tone de produse petroliere erau
transportate cu trenul deraiat la Cluj, şase
vagoane răsturnându-se, oficialii
Poliţiei Transporturi declarând că
există scurgeri de combustibil şi că
traficul feroviar este blocat în zonă.
Trenul are 36 de vagoane încărcate cu
produse petroliere.


Trenul deraiat în judeţul Cluj aparţine
operatorului feroviar privat Unifertrans


Trenul deraiat în judeţul Cluj aparţine
operatorului feroviar privat Unifertrans, iar benzina
şi motorina din patru vagoane răsturnate se
scurge pe teresament, au declarat luni pentru NewsIn
surse din minister. “Circulaţia trenurilor este
blocată între Cluj şi Câmpia
Turzii din cauza deraierii locomotivei şi a
şase vagoane din care patru sunt răsturnate.
Garnitura care transporta produse petroliere
aparţine operatorului privat de marfă
Unifertrans”,au declarat sursele citate.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou