Reactualizat la:

Un revoluționar din Timișoara cere scuze din partea Armatei Române, la 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989

Un revoluționar din Timișoara cere scuze din partea Armatei Române, la 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 © foto: TION
Scris de Roxana Deaconescu - Revoluționarii nu s-au mai certat în sala de consiliu a Primăriei Timișoara, la ședința festivă organizată cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Primăria nu a mai acordat nici titluri de Cetățean de onoare, dar primarul Robu le-a dat medalii asociațiilor de revoluționari, pentru recunoștință. Unul dintre cei mai cunoscuți revoluționari a cerut scuze din partea Armatei Române, iar Robu a anunțat că vom avea până la urmă un monument, dar și placă de bronz trimisă de Donald Trump.

Rectifica

Manifestările dedicate împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Anticomunistă din Decembrie 1989 au început încă de duminică și vor continua toată săptămâna. Ca în fiecare an, consilierii locali au fost chemați la o ședință festivă, la care participă și revoluționarii de la diverse asociații. De obicei ia cuvântul fiecare revoluționar, iar nu de puține ore s-a lăsat cu scandal în sala de consiliu a primăriei.

„Sărbătorim astăzi, 16 decembrie, 30 de ani de la izbucnirea Revoluției Române Anticomuniste din 1989, iar vineri, 20 decembrie, 30 de ani de la victoria locală a revoluției. Ne amintim că am hotărât ca ziua de 20 decembrie să devină Ziua Eliberării Timișoarei de sub comunism. Începând cu ziua de vineri va fi prima sărbătorire a acestei zile istorice în această formulă. La ceas de sărbătoare, avem datoria de onoare să aducem un omagiu în primul rând celor ce în acel decembrie și-au pierdut viața pentru libertate. Apoi celor care au fost aproape de a și-o pierde, fiind răniți, arestaților și tuturor celor care au contribuit la sublima victorie a libertății. Glorie eternă eroilor! Trăiască Timișoara, leagăn al libertății, trăiască România liberă!”, le-a spus Robu după intonarea Imnului României, a Imnului Golanilor și a Imnului Timișoarei.

„Timișoara a oferit cel mai înalt exemplu de solidaritate umană”

S-a ținut luni și un moment de reculegere pentru eroii care și-au pierdut viața în urmă cu 30 de ani pentru libertate.

„E datoria noastră să prezentăm generațiilor care vin grotescul situației existente în România înainte de revoluție pentru a înțelege mai bine grozăvia trăită de timișoreni în acele zile ale lui decembrie. Victoria a fost obținută în stradă de cetățenii Timișoarei, de tinerii români care nu au încetat să spere. Timișoara a oferit României cel mai înalt exemplu de solidaritate umană și eroism. Oamenii au urnit din loc istoria României. Pentru câteva zile întreaga planetă vorbea cu admirație despre România”, a spus Virgil Hossu, de la Asociația ALTAR.

Tudorin Burlacu, de la Asociația Revoluționară „Frăție, Egalitate, Colaborare, Cooperare”, le-a mulțumit autorităților locale că nu mai împart titluri de Cetățean de onoare către revoluționari și le-a cerut să nu mai finanțeze din bani publici cărți „la toți diletanții sau toți istoricii care se cred istorici”.

„Armata să-și ceară scuze”

Unul dintre cei mai cunoscuți revoluționari din Timișoara, Corneliu Vaida, care nu mai face parte din nicio asociație, a participat pentru prima dată la o ședință festivă. Cu un scop: să bată obrazul Armatei Române.

„Sunt în această sală, azi, și camarazi, și așa-ziși camarazi. Eu am venit pentru prima dată aici cu scopul de a bate obrazul Armatei Române, pentru că Armata Română a tras în poporul român acum 30 de ani. Măcar ca o reparație morală, cineva care este ministrul Apărării sau comandantul suprem ar trebui să-și ceară scuze timișorenilor. Sunt 30 ani de la o revoluție care mai mult ne-a dezbinat decât ne-a unit și avem mai multe asociații pentru o singură revoluție. Atunci, noi am cerut un singur lucru: libertate, democrație. Aici în sală avem și milițieni, și securiști, și falși revoluționari cu titluri cumpărate, dar și revoluționari autentici, pe care țin să-i felicit”, a spus Vaida.

Monumentul Revoluției și placă de bronz de la Trump

Primarul Nicolae Robu a împărțit medalii de onoare pentru recunoștință mai multor asociații de revoluționari din Timișoara, dar și din Craiova, Caracal sau București. A primit și el diplome de excelență, iar în sală au fost mai mulți revoluționari decât consilieri locali. Vestea bună a venit tot de la edil: vom avea un monument dedicat revoluției, dar și o placă de bronz pentru eroii din ’89, trimisă de Casa Albă, care va fi pusă pe viitorul Muzeu Național al Revoluției, ce urmează să fie amenajat în Garnizoană.

„Am făcut colectă de bani pentru a realiza un monument al revoluției. Nu am reușit să îl inaugurăm în aceste zile. Dar este rezolvată problema banilor și se va trece la realizarea acestui monument, exclusiv din bani privați. În 20 decembrie vom dezveli o placă de bronz ca omagiu pentru eroi donată de Casa Alba, SUA, de președintele Donald Trump și va fi prezent la ceremonie noul ambasador al SUA la București”, a mai spus edilul-șef.

Potrivit lui Robu, s-au purtat mai multe discuții cu reprezentanții unor firme, care și-au luat angajamente că vor dona banii necesari pentru ridicarea monumentului. Se va continua însă strângerea de fonduri.

„Vom continua strângerea de fonduri, pentru ca aceia care vor contribui cu sume foarte mari să poată primi o parte din ele înapoi, dacă vom reuși. Dar își asumă să nu primească. Probabil că lucrările vor începe imediat după sărbători. E practic imposibil acum, dar imediat după sărbători vor începe. În primăvară vom avea monumentul în picioare”, a mai spus Robu.

Ideea monumentului a fost lansată inițial în anul 2014, la 25 de ani de la revoluție, când consilierii locali au alocat 775.000 de lei, peste 160.000 de euro, pentru statuie. Monumentul ar fi trebuit să fie realizat de artistul plastic timișorean Luigi Varga, membru al UAP, și ar fi trebuit să fie amplasat între Podul Maria și Catedrală, în Parcul Catedralei. Era vorba despre un complex sculptural cuprinzând 12 piese din fontă, contururile unor siluete umane.

Detalii despre monument găsiți AICI!



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Senator PSD de Caraș Severin inculpat în dosarul de corupție de la nivelul DRDP Timișoara
Un nou inculpat în dosarul de corupție în care sunt vizați actuali și foști angajați ai DRDP Timișoara, dar și [...] mai multe »
Record la Poliția Locală? 800 de amenzi în 10 zile pentru șoferi, în centrul Timișoarei
Polițiștii locali au pus tunurile pe șoferi în ultimele zece zile și le-au împărțit aproape 800 de amenzi celor [...] mai multe »
S-a schimbat iar organigrama la Primăria Timișoara. Ce vrea Robu de la Direcția de Urbanism
S-a schimbat iar organigrama Primăriei Timișoara, iar nimeni nu mai știe pentru a câta oară. Primarul Nicolae Robu [...] mai multe »
Proxeneți care exploatau fete din Centrul de Plasament pentru Copiii cu Dizabilități Recaș, ridicați de polițiștii de la Crimă Organizată
Descinderi ale polițiștilor de la Crimă Organizată, marți dimineață, la Recaș. Oamenii legii au descins în [...] mai multe »
Klaus Iohannis, la spectacolul „Revolta”: Timișoara este orașul dintâi, kilometrul zero al democrației și libertății
La 30 de ani de la Revoluția din '89, președintele Klaus Iohannis a poposit la Opera Română, unde a fost programat [...] mai multe »
Mitropolitul Banatului i-a cerut președintelui să decreteze o zi a eliberării conștiinței românești
Prezent la Catedrala Mitropolitană, luni după-amiază, președintele Iohannis a primis o solicitare din partea [...] mai multe »
“Cine uită e complice!”. Marșul Eroilor marchează 30 de ani de la Revoluția din Timișoara
Eveniment de marcă, la fel ca în fiecare an, organizat de Druckeria, Peluza Sud Timișoara, Politehnica Timișoara și [...] mai multe »
Iohannis la Timișoara pentru a comemora 30 de ani de la Revoluție. A primit un steag folosit în timpul evenimentelor din 1989
Președintele României Klaus Iohannis a ajuns la Timișoara, luni după-amiază, iar prima oprire a făcut-o la [...] mai multe »
Hoți prinși după ce sacul cu care cărau marfa furată s-a rupt în fața unei patrule de poliție, în centrul Timișoarei
Dosare penale pentru furt pe numele a doi indivizi din Gorj și Bacău, la Timișoara. Ei sunt cercetați penal după ce [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou