Reactualizat la:

Un nou protest UDMR împotriva schimbării directorilor de deconcentrate va fi organizat la Tg Mureş

Vicepreşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint, a anunţat joi, la Cluj, că Uniunea va organiza în data de 3 iunie un nou miting de protest împotriva schimbării directorilor maghiari de servicii deconcentrate, la Târgu Mureş

Rectifica

Porcsalmi a spus că este nevoie de un nou protest pentru că maghiarii sunt în continuare bulversaţi de decizia Guvernului, şi nu doar de cea referitoare la serviciile deconcentrate.

 

“În această campanie electorală am străbătut până acum 16.600 de km, adică de nouă ori cât ruta Cluj-Bruxelles, am mers în 320 de localităţi din toată Transilvania. Am observat în comunitatea maghiară că s-a primit foarte bine vestea solidarităţii, însă am observat că oamenii sunt foarte contrariaţi de măsurile Guvernului privind demiterea directorilor de deconcentrate sau chiar privind taxa forfetară”, a afirmat Porcsalmi.

 

Vicepreşedintele executiv al UDMR speră ca la aceste acţiuni să participe şi comunitatea maghiară, în număr cât mai mare, având în vedere că în judeţul Mureş au fost demişi circa 20 de directori după aplicarea Ordonanţei 37.

“Scopul nostru principal este să atragem atenţia asupra demiterilor abuzive, sperăm ca prin aceste acţiuni şi comunitatea să se implice mai mult în acţiunile noastre şi să participe, la fel ca la Miercururea Ciuc, şi maghiari din alte judeţe”, a mai spus Porcsalmi Balint.

 

Mitingul de la Târgu Mureş va începe la ora 18.00. Primul miting de protest împotriva schimbării directorilor serviciilor deconcentrate a avut loc la Miercururea Ciuc, pe data de 22 mai, unde au participat, potrivit lui Porcsalmi Balint, circa 15.000. Potrivit jandarmilor, la mitingul din Miercurea Ciuc au fost cel mult 4.000 de persoane.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Totul despre relațiile online
Dacă încă nu ți-ai găsit jumătatea nu trebuie să intri în panică, indiferent de vârstă. mai multe »
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou