22. ianuarie 2012 16:07; Reactualizat la: 22.01.2012 16:07


Un mort si cinci raniti intr-un cumplit accident provocat de o tanara care a consumat alcool!

Un mort si cinci raniti intr-un cumplit accident provocat de o tanara care a consumat alcool!
Un tânăr a murit şi alte cinci persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs în comuna clujeană Iclod, după ce o tânără care consumase alcool a pierdut controlul unui autoturism, maşina izbindu-se de un cap de pod.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Purdea, a declarat că în zona comunei Iclod a avut loc, în cursul dimineţii de duminică, un accident rutier soldat cu un mort şi cinci răniţi. Conform sursei citate, o tânără care conducea un autoturism spre Cluj-Napoca a pierdut controlul volanului şi maşina a intrat pe contrasens, izbindu-se de un cap de pod. 

În urma impactului, un tânăr de 20 de ani a murit pe loc, iar alte cinci persoane, pasagere ale aceleiaşi maşini, au fost rănite. Răniţii au fost transportaţi la spital, trei fiind în stare gravă.

“Din primele cercetări reiese că tânăra aflată la volan, în vârstă de 21 de ani, consumase băuturi alcoolice, având la testarea cu etilotestul 0,14 miligrame de alcool în aerul expirat”, a spus Purdea. Poliţia continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cauzelor exacte care au dus la producerea accidentului.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Gog: Orice as fi facut, fara voi nu ar fi fost posibil!
Mentalistul Cristian Gog a ieșit teafăr și nevătămat după aproape trei ore de stat sub două tone de gheață și [...] mai multe »
Cristian Gog i-a lasat pe clujeni cu gurile cascate: s-a ingropat sub doua tone de gheata!
Cristian Gog le-a promis clujenilor un show adevărat și l-a oferit: în fața celor strânși în Piața Unirii, [...] mai multe »
Candidatii la Primaria Campia Turzii discuta temele propuse de Centrul Ratiu pentru Democratie!
Centrul Ratiu pentru Democratie ii invita pe turdeni luni, 28 mai, ora 17.00 in Sala mare a Casei de Cultura din Campia [...] mai multe »
Clujul fara Etnobotanice – Alegeri constiente!
În data de 26 şi 27 mai 2012 va avea loc evenimentul întitulat Clujul Fără Etnobotanice – Alegeri Conştiente. mai multe »
Eckstein vrea sa le redea clujenilor Conti!
Hotel Continental va renaște din propriile ruine și va deveni inima Clujului, inima Ardealului. Aceasta este [...] mai multe »
Muzeul de Arta din Cluj-Napoca va gazdui proiectii de filme, expozitii foto si concerte, la TIFF Art
Mai multe proiecţii de filme, expoziţii de fotografie, concerte vor avea loc la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou