Reactualizat la:

Un manuscris al lui Antoine de Saint Exupéry, vândut la licitaţie pentru peste 300.000 euro

Un manuscris al lui Antoine de Saint Exupéry, vândut la licitaţie pentru peste 300.000 euro
Un manuscris inedit de-al scriitorului Antoine de Saint Exupéry, care dezvăluie circumstanţele accidentului de avion suferit în deşert, a fost vândut, miercuri, pentru suma de 312.750 de euro, cumpărătorul fiind Musée des Lettres et Manuscrits din Paris, anunţă casa de licitaţii Sotheby’s.

Rectifica

Manuscrisul, care relatează istoria accidentului care l-a făcut pe Exupéry să petreacă trei zile în deşert, experienţă ce stă la bază cărţii care l-a consacrat, “Micul Prinţ”, s-a transformat ulterior într-un capitol al romanului “Terre des Hommes”(“Pamântul oamenilor”), premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului.

Primul capitol al manuscrisului este inedit, relatând circumstanţele plecării, alegerea rutei, dar şi pasaje care au fost suprimate din ediţia de librărie.

Alături de manuscrisul care a făcut deliciul colecţionarilor, au fost puse în vânzare trei exemplare ale unor nuvele, toate cu dedicaţii din partea autorului. Câteva obiecte personale ale scriitorului, cum ar fi o pălărie, o pereche de mănuşi şi o jachetă de pilot, au fost doar expuse, fără a fi destinate vânzării. Manuscrisul elucidează enigma dispariţiei lui Exupéry şi a ajutat la localizarea unor bucăţi ale avionului, care s-au scufundat în apele Mediteranei, când avionul a fost doborât de un aparat german, în timpul celui de-al doilea război mondial.

În 1935, pe 30 decembrie, avionul, care zbura între Paris şi Saigon (Vietnam), s-a prăbuşit în plin deşert, în Libia. Saint Exupéry şi Prévot, mecanicul care îl însoţea, s-au găsit pierduţi în deşert. Suma obţinută este destinată fundaţiei Antoine de Saint-Exupéry pour la Jeunesse, pentru a spijini tinerii aflaţi  în dificultate, din întreaga lume.

 

Sursa: NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Președintele Vladimir Putin a ordonat retragerea trupelor ruse din Siria
Președintele rus Vladimir Putin a cerut Ministerului Apărării de la Moscova să înceapă operațiunea de retragere a [...] mai multe »
A fost aleasă culoarea anului 2018
Culoarea anului 2018 este ultra violet, potrivit anunţului Institutului Pantone, autoritatea internaţională în ceea [...] mai multe »
Premierul de la Bagdad a anunţat „încheierea războiului” împotriva reţelei Stat Islamic
Haider al-Abadi, premierul Irakului, a declarat sâmbătă că războiul împotriva reţelei teroriste Stat Islamic s-a [...] mai multe »
Garanţiile oferite de Marea Britanie în negocierile pentru Brexit
Marea Britanie şi UE au ajuns la o înţelegere privind negocierile pentru Brexit, Jean Claude Juncker şi Theresa May, [...] mai multe »
Bitcoin stabileşte noi recorduri şi trece de 15.000 de dolari
Criptomoneda bitcoin a trecut, joi, pentru prima dată, de pragul de 15.000 de dolari, la ora transmiterii acestei [...] mai multe »
ATENTAT la un târg de Crăciun, dejucat de poliţia austriacă
Un tânăr de 25 de ani, de origine bosniacă, a fost arestat la Graz, fiind suspectat că plănuia să comită un atac [...] mai multe »
„Despacito”, lider în Topul 10 al celor mai vizualizate clipuri muzicale pe Youtube
Videoclipul piesei „Despacito", interpretată de Luis Fonsi și Daddy Yankee, a ocupat prima poziție în Topul 10 al [...] mai multe »
O nouă provocare a devenit virală pe Internet: „Cutia invizibilă”. Tu o poți face?
Internetul este luat cu asalt de un nou trend, oamenii devenind înnebuniți peste noapte de o altă provocare inedită. mai multe »
“Diamantul păcii” din Sierra Leone a fost vândut cu 6,5 milioane de dolari
"Diamantul păcii" pus în vânzare direct de guvernul din Sierra Leone a fost adjudecat la licitație luni, la New [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou