Reactualizat la:

Un grup de americani au dat în judecată companii petroliere şi chimice, acuzându-le pentru Katrina

Un grup de americani au dat în judecată companii petroliere şi chimice, acuzându-le pentru Katrina
Un grup de locuitori din Mississippi au dat în judecată companiile petroliere şi chimice, pe care le acuză că au accelerat încălzirea globală şi au provocat apariţia uraganului Katrina în august 2005, prin emisiile de gaze cu efect de seră, a anunţat miercuri o sursă judiciară, citată de AFP.

 (1 comentariu)

Depusă la câteva săptămâni după uragan, plâgerea colectivă a trecut deja de câteva etape judiciare. Respinsă în primă instanţă, ea a fost acceptată de o curte de apel federală, în octombrie 2009. Dar instanţa a decis în februarie să se pronunţe din nou asupra ei, potrivit documentelor obţinute de AFP.

Uraganul Katrina a provocat moartea a peste 1.200 de persoane, în special la New Orleans (Louisiana, stat învecinat cu Mississippi).

Locuitorii statului Mississippi care au depus plângerea consideră că “fabricarea de energie, combustibilii fosili şi industria chimică din Statele Unite emit gaze cu efect de seră care contribuie la încălzirea climatică, adică la creşterea temperaturii suprafeţei Pământului şi oceanelor”, potrivit curţii de apel. Această creştere a temperaturii “a provocat creşterea nivelului mării şi a contribuit la puterea uraganului Katrina, care a distrus atât proprietăţile celor care au depus plângere, cât şi proprietăţi publice care le erau utile”.

Printre companiile vizate direct de plângere se numără Shell, ExxonMobile, BP şi Chevron, dar şi producătorul de echipamente aeronautice Honeywell sau American Electric Power.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Atac cu cutitul in strada, in Finlanda: doi morti si sase raniti
Incident grav în centrul orașului finlandez Turku, vineri. Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite [...] mai multe »
Cea mai bine plătită actriţă din lume
Emma Stone, care a câștigat la începutul acestui an primul ei premiu Oscar din carieră, a detronat-o pe Jennifer [...] mai multe »
Atac terorist la Barcelona: o furgoneta a intrat intr-un grup de pietoni
Alertă teroristă la Barcelona. O furgonetă a intrat într-un grup de pietoni care circula pe artera La Rambla. Cel [...] mai multe »
Un pui de delfin a murit din cauza selfie-urilor făcute de turişti
Un pui de delfin a murit pe plaja Mojacar din sud-estul Spaniei, după ce turiștii s-au jucat cu el în apropiere de [...] mai multe »
Facebook schimbă designul la News Feed și la pozele de profil
Facebook îmbunătățește designul la News Feed pe platformele pentru mobil, dar și pentru web browser.  mai multe »
Cea mai de succes femeie de afaceri din lume
Sara Blakely a riscat toţi banii familiei pentru a începe o afacere de care prietenii au râs la început, iar acum [...] mai multe »
Zeci de morti si raniti la un festival religios din Madeira
Tragedie la un festival religios din Portugalia. Zeci de persoane au decedat după ce un copac a căzut peste acestea [...] mai multe »
Arestati dupa ce au piratat un episod din Game of Thrones
Patru persoane suspectate că ar fi difuzat un episod nelansat din serialul "Game of Thrones" au fost arestate de [...] mai multe »
Bancomat furat cu excavatorul în toiul nopții
Câţiva hoţi din Marea Britanie au dat o lovitură greu de egalat. Ei au furat un bancomat cu ajutorul unui excavator. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou