Reactualizat la:

Un elev și-a văzut visul împlinit înainte de a muri: a devenit absolvent de liceu

Un elev și-a văzut visul împlinit înainte de a muri: a devenit absolvent de liceu © foto: cnn.com/ Carrie Stamper Medley
Scris de A.M. - Un elev de liceu din Johnson City, Tennessee (SUA), și-a primit diploma de absolvire în cadrul unei ceremonii speciale, organizată cu câteva zile înainte de a muri.

Un elev din Statele Unite, care se afla pe moarte din cauza unei distrofii musculare progresive, și-a văzut visul împlinit cu câteva zile înainte de a muri: a devenit, oficial, absolvent de liceu.

Una dintre profesoarele băiatului a ajutat la organizarea ceremoniei care a avut loc în spital, relatează CNN. Se pare că acesta îi mărturisise profesoarei că nu își dorește decât două lucruri pentru ultimul său an de liceu: să devină absolvent și să poată merge la balul de absolvire. Din păcate, nu i s-a îndeplinit decât prima dorință, fiind între timp internat de urgență în spital din cauza insuficienței cardiace.

Ceremonia a avut loc în spitalul Johnson City Medical Center, băiatul fiind îmbrăcat cu robă și tocă pentru acest eveniment. A murit două zile mai târziu. Avea doar 19 ani.

Mătușa băiatului a declarat că această ceremonie de absolvire a fost o reală binecuvântare pentru băiatul bolnav, mulțumindu-le profesorilor implicați și cadrelor medicale care l-au făcut atât de fericit pe nepotul ei înainte de a muri.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
A murit Grumpy Cat. Cea mai celebră pisică din lume avea 7 ani
Pisica Grumpy Cat, devenită senzație pe internet datorită expresiei "morocănoase" pe care o afișa, a murit la [...] mai multe »
VIDEO LIVE | SpaceX lansează primii 60 de sateliți din rețeaua Starlink
Lansarea primilor 60 de sateliți construiți de compania SpaceX  a fost amânată o zi din cauza vremii nefavorabile. [...] mai multe »
O fată de 16 ani s-a sinucis în urma unui sondaj pe Instagram
Autoritățile din Malaezia au lansat o investigație după ce s-a constatat că o adolescentă și-a luat propria [...] mai multe »
Colibășanu și echipa sa nu au putut avansa spre vârful din Himalaya din cauza vântului. Așteaptă vremea bună
Condiții vitrege pe Himalaya, în această perioadă, când alpinistul timișorean Horia Colibășanu și colegii săi [...] mai multe »
Rata obezității crește mai repede la sat decât la oraș – studiu realizat cu ajutorul specialiștilor din Timișoara
Un studiu la care au lucrat și doctori specialiști din Timișoara relevă faptul că oamenii de la sat se îngrașă [...] mai multe »
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu și colegii săi – tot mai sus spre vârful de peste 8.000 de metri din Himalaya
Echipa din care face parte și alpinistul timișorean Horia Colibășanu ajunge tot mai sus în drumul său spre [...] mai multe »
Un uragan se îndreaptă spre muntele unde se află alpinistul timișorean Horia Colibășanu și echipa sa
Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hamor au depășit jumătatea distanței spre vârful Dhaulagiri (8.167 m) din [...] mai multe »
Un delfin alb, descoperit pe coasta Norvegiei încercând sa spioneze pentru ruși
Un delfin alb, sau beluga, a fost descoperit în Norvegia purtând un echipament special rusesc de spionaj. Experții [...] mai multe »
Imagini șocante! Un elefant, legat cu lanţuri, se prăbuşeşte şi moare în fața mai multor oameni
Un clip filmat în Parcul Naţional Nagarahole din India a îngrozit iubitorii de animale care au avut ocazia să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou