Reactualizat la:

Un elev de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca a obţinut titlul de campion naţional la şah

Un elev de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca a obţinut titlul de campion naţional la şah
CLUJ-NAPOCA. Liceul pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca, instituţie de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, anunţă câştigarea de către elevul acestuia – Gavrilă Fetti, a titlului de campion naţional la şah în cadrul concursului “Memorialul Kory Francisc”, competiţie rezervată elevilor cu deficienţe de vedere.

Rectifica

Evenimentul a avut loc la Centrul Scolar Regina Elisabeta din municipiul Bucureşti, la el participând elevi din cadrul instituţiilor de învăţământ pentru deficienţi de vedere din România. În acest context, merită amintită performanţa personală a acestui elev, instruit de domnul profesor Silviu Vanda, care nu a suferit nicio înfrângere pe parcursul celor 12 runde ale turneului, obţinând un total de 11,5 puncte.

Elevul Gavrilă Fetti este un copil deosebit de talentat şi foarte merituos, acesta participând şi în cursul anului trecut la Campionatul national de sah al elevilor juniori, unde a obţinut locul II pe ţară. De asemenea, G. Fetti va participa în luna septembrie în judeţul Botoşani, în semifinala Campionatului naţional de şah pentru adulţi.

„Acest elev reprezintă un adevărat exemplu, model demn de urmat de către toate generaţiile. El a demonstrat faptul că dizabilitatea cu care se confruntă nu poate sta în calea performanţei la cel mai înalt nivel şi că motivaţia puternică de care a dat dovadă este mai presus de orice obstacol. Ne vom preocupa ca şi în viitor să oferim elevilor talentaţi şi cu potenţial sportiv ridicat din şcolile noastre speciale condiţii optime de pregătire în vederea obţinerii performanţei ”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou