Reactualizat la:

Un avion cu 153 de persoane la bord s-a prăbuşit în largul insulelor Camore

Un avion cu 153 de persoane la bord s-a prăbuşit în largul insulelor Camore
Un Airbus A-330-200 al companiei Yemenia, cu 153 de persoane la bord, care decolase de pe aeroportul parizian Roissy, a dispărut în noaptea de luni spre marţi între Yemen şi Comore.

 (3 comentarii)

Rectifica

Aviaţia civilă din Yemen a anunţat că a reperat trupurile unora dintre cele 153 de persoane aflat la bordul avionului. „Au fost văzute cadavre care pluteau la suprafaţa apei, iar o pată de combustibil a fost reperată la aproximativ 16-17 mile marine de Moroni, capitala insulelor Comore”, a declarat un oficial al Aviaţiei Civile, Mohammad Abel Kader, într-o conferinţă de presă în Sanaa. În plus, au fost reperate şi fragmente din avionul prăbuşit. “Avioanele (care participau în operaţiunile de slavare – n.red.) au văzut bucăţi din aeronavă în locul unde se presupune că s-a prăbuşit”, a declarat Ibrahim Kassim, oficial din cadrul autorităţii regionale pentru securitate aviatică, ASECNA. Secretarul general al Guvernului din Comore, Nourdine Bourhane, a anunţat că a fost reperată carlinga aparatului prăbuşit. Avionul yemenit, un A310, cu 153 de persoane la bord care a dispărut în Oceanul Indian s-ar fi prăbuşit cu scurt timp înainte de a ateriza în Comore, a declarat un oficial din cadrul companiei Yemenia, sub acoperirea anonimatului. Un oficial ONU de la aeroportul din Moroni, care a refuzat să i se dezvăluie identitatea, a declarat că turnul de control a fost anunţat că avionul se pregăteşte de aterizare, apoi a pierdut contactul cu acesta. Avionul a părăsit Roissy luni la ora locală 08.55 (9.55, ora României) pentru a merge la Marsilia şi apoi la Sanaa, în Yemen. Avionul a decolat apoi din nou spre Moroni, Comore, unde urma să sosească marţi la ora 2.00, ora României. O celulă de criză a fost activată la Roissy în jurul orei 6.00 dimineaţa. Nu se cunoaşte naţionalitatea pasagerilor de la bordul avionului.


Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Cozi kilometrice la secțiile de votare din străinătate. BEC nu aprobă prelungirea a programului de vot
La secțiile de vot din principalele orașe europene, românii așteaptă de ore bune, la cozi ce se întind pe sute de [...] mai multe »
Ați vrut vreodată să puteți savura bere, dezbrăcați, la un pub? Acest lucru este posibil în Londra
În Londra, unul dintre cele mai vechi și vizitate pub-uri a fost transformat într-un local pentru... nudiști. mai multe »
Una dintre cele mai influente case de modă, Prada, nu va mai folosi blănuri naturale pentru creațiile sale
Prada, o companie gigant în industria modei, a spus că anul 2019 este ultimul an în care va mai folosi blănuri [...] mai multe »
Cercetătorii încearcă să producă un antivenin universal bazat pe tehnologia folosită la descoperirea anticorpilor pentru HIV
Pentru a obține un antivenin universal, capabil să neutralizeze acțiunea toxică a veninului provenit de la orice [...] mai multe »
Poliția franceză îl caută pe responsabilul atacului cu bombă din Lyon
Vineri după-masă, o zonă aglomerată a orașului Lyon a fost zguduită de o deflagrație în urma căreia au fost [...] mai multe »
Specialiștii în inseminare artificială spun că în viitor cuplurile vor putea alege cel mai ”deștept” embrion
Specialiștii în fertilizare in vitro transmit că cel târziu în următorii zece ani, selectarea celor mai [...] mai multe »
Opt persoane rănite în urma unei explozii produsă în orașul Lyon din Franța
Cel puțin opt persoane au fost rănite în urma unei deflagrații produsă în orașul francez Lyon. Autoritățile [...] mai multe »
Un criminal și violator în serie, executat la mai bine de 30 de ani după ce a făcut primele victime
Au fost necesari 35 de ani pentru ca un criminal și violator în serie să fie executat, în Florida. Două dintre [...] mai multe »
O femeie în vârstă de 102 ani, suspectă că și-a ucis o colegă de la azilul de bătrâni
O femeie în vârstă de 102 ani este suspecta principală într-un caz de crimă care s-a petrecut la un azil de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou