Reactualizat la:

Ultimul meci din an pentru “U”Mobitelco

Ultimul meci din an pentru “U”Mobitelco
Cluj-Napoca. “U”Mobitelco are şansa de a mai repara situaţia actuală a echipei printr-un sfârşit de tur cu victorii. Jumătate din treabă a fost făcută la Energia Rovinari, acolo unde elevii lui Tab Baldwin au învins cu 76-69, iar mâine urmează meciul de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş.

Rectifica

„Defensiva a fost foarte bună, iar tactic am fost foarte inteligenţi. Am avut un început de meci bun, deşi ştiam că adversarii îşi vor reveni. Sunt o echipă rapidă şi atletică. Fără Rich şi fără Lăpuşte, eram mai mici în acest meci, dar am compensat prin altceva. Am avut o evoluţie bună, ne-am asumat multe acţiuni. Este o victorie bună şi ne simţim bine, acesta fiind un semn pozitiv pentru viitor. Cu Mediaşul va fi un meci greu. Este foarte uşor pentru toţi să îşi exprime aşteptările pentru acest meci, upă victoria de la Rovinari. Aceasta este una dintre problemele noastre de la începutul sezonului: răspundem greu aşteptărilor mari. Mediaşul are un antrenor bun, iar echipa o aseamăn cu Timişoara. Suntem disperaţi să obţinem un rezultat bun pentru a conferi încredere în noi pe viitor. Ne-am putea situa într-o poziţie bună în clasament. Nu contează ce se va întâmpla cu Mediaşul, sigur vom avea apoi o a doau rundă, un retur întreg”, a declarat Tab Baldwin, antrenorul echipei “U”Mobitelco.

La meciul de la Rovinari a fost prezent şi Zoran Krstanovic, jucătorul care a revenit la Cluj unde va evolua din ianuarie, de când are drept de joc. „Zorki s-a antrenat cu noi. A fost incredibil de confortabil că a venit cu noi la Rovinari. Este un jucător care de înţelege deja. Nu merg atât de departe încât să spun că ne-a ajutat să câştigăm la Târgu-Jiu, dar a fost o senzaţie plăcută să îl ştim acolo. Avem multă încredere în Zorki pentru retur, credem în el”, a precizat Tab Baldwin. Zoran Krstanovic s-a declarat fericit de revenirea la Cluj şi este determinat să ajute echipa. „Mă simt fericit că am revenit la Cluj. Este ca o casă pentru mine, este un sentiment plăcut. “U”Mobitelco merită mai mult decât are acum”, a spus Zorki. Partida cu Mediaşul se va disputa mâine seară de la ora 19.00, iar apoi echipa va intra în vacanţă. Reunirea lotului se va efectua pe 5 ianuarie, iar conducerea echipei va trage concluziile necesare pentru a vedea cine rămâne şi de cine mai este nevoie pentru întărirea echipei.

Rareş Iordache



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Sport Local
Gaz Metan Medias si U-Mobitelco Cluj, in semifinalele Cupei Romaniei
CS Gaz Metan Mediaş şi U-Mobitelco BT Cluj-Napoca s-au calificat în semifinalele Cupei României la baschet masculin, [...] mai multe »
Adio, Liga Campionilor! “U” Jolidon Cluj a pierdut si meciul patru
Cluj-Napoca. Vicecampioana României la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă, duminică, în [...] mai multe »
Elevii clujeni au obtinut rezultate notabile la Campionatul Mondial de Karate de la Novi Sad
Novi Sad. Consiliul Judeţean Cluj a găzduit astăzi, 30 octombrie 2012, ceremonia de premiere a celor 13 elevi [...] mai multe »
Meci nebun la Cluj: U Mobitelco – CSU Asesoft, 96-103!
Cluj-Napoca. U Mobitelco si CSU Asesoft au oferit un meci nebun la Cluj-Napoca, clujenii cedand in final cu 96-103 [...] mai multe »
O caciula prea mare? U Jolidon a inregistrat al treilea esec in Liga Campionilor
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Meciuri demonstrative de frisbee in Parcul Iuliu Hatieganu
Cluj-Napoca. Sâmbătă, 27 octombrie 2012, începând cu ora 10, ai ocazia să urmăreşti meciuri demonstrative [...] mai multe »
Primii romani care au traversat inot stramtoarea Gibraltar sunt doi clujeni de la Clubul Orca
Cluj-Napoca. E bucurie mare in clubul de inot Orca Swimming Club, deoarece doi colegi au traversat inot zilele [...] mai multe »
U Jolidon nu a putut rezista in fata campioanei Ungariei, Gyor ETO, scor 25-30
Cluj-Napoca. Vicecampioana la handbal feminin "U" Jolidon Cluj a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de [...] mai multe »
Covaciu: Nu stim inca ce inseamna Liga Campionilor, abia mirosim acest nivel
Cluj-Napoca. Antrenorul echipei de handbal feminin "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou