Reactualizat la:

UBB si Universitatea de Vest au instruit peste 340 de noi specialisti in auditul si managementul financiar al fondurilor europene¡

UBB si Universitatea de Vest au instruit peste 340 de noi specialisti in auditul si managementul financiar al fondurilor europene¡
Cluj-Napoca. Până la această dată două centre universitare importante din Transilvania, Universitatea Babeş – Bolyai şi Universitatea de Vest din Timişoara, au instruit cu succes peste 340 de studenţi (dintre aceştia 120 fiind deja absolvenţi, restul aflându-se actualmente în anul II de studiu), viitori specialişti în auditul şi managementul financiar al fondurilor europene, care vor schimba viziunea asupra elaborării şi implementării acestora.

Rectifica

La aceştia se adaugă studenţii care au promovat examenul de admitere în acest an, în număr de 80, dintre care 50 urmând a-şi desfăşura studiile în cadrul FSEGA (UBB) şi 30 la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (UVT). Concurenţa a fost şi anul acesta una ridicată, de 2,6 candidaţi pe un loc, în condiţiile în care alte programe masterale au înregistrat un puternic recul în această privinţă.

Prin acest masterat s-a reuşit, graţie finanţării obţinute prin Fondul Social European, reunirea în procesul de învăţare / formare a unui număr considerabil de cadre didactice şi practicieni care au oferit o bună expertiză, în interesul studenţilor dornici să devină adevăraţi profesionişti. Noutatea acestui masterat constă în faptul că fiecare activitate a cadrelor didactice este dublată, la fiecare disciplină, de experienţa şi aportul unor practicieni consacraţi în domeniul auditului, dreptului, contabilităţii, managementului financiar etc. Practica are o pondere însemnată, regăsindu-se în fiecare disciplină predată, dar şi în cadrul a două discipline specifice, dedicate: practica în scrierea şi evaluarea proiectelor şi practica în managementul financiar.

Principalele abilităţi ale absolvenţilor programului de master „Auditul şi managementul financiar al fondurilor europene” constau în: cunoaşterea aspectelor specifice scrierii proiectelor; posibilitatea evaluării proiectelor; şi nu în ultimul rând în implementarea tehnică şi financiară a acestora.

Buna pregătire a absolvenţilor este demonstrată de la sine prin însăşi gradul de absorbţie al acestora în piaţa muncii. Numeroşi absolvenţi deja lucrează, încă de pe băncile universităţii, în proiecte derulate în principal în Cluj-Napoca, în cadrul diverselor programe operaţionale sectoriale.

Acest masterat este un real câştig pentru centrul universitar Cluj-Napoca, reuşind să polarizeze un număr considerabil de specialişti în domeniul finanţărilor europene. Rezultatele nu au ezitat să apară, şi nu vor întârzia nici în viitor, concretizându-se în creşterea ratei de absorbţie la nivel local şi regional.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa vine la Cluj
Laureatul Premiului Nobel pentru Literatura Mario Vargas Llosa se va afla timp de trei zile la Cluj-Napoca, între 19 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou