23. august 2011 08:45; Reactualizat la: 23.08.2011 08:45


U Cluj a luat fata CFR-ului dupa primele patru etape! Studentii sunt pe trei, iar feroviarii pe sapte

U Cluj a luat fata CFR-ului dupa primele patru etape! Studentii sunt pe trei, iar feroviarii pe sapte
După primele patru etape din Liga I Universitatea Cluj și-a depășit rivala locală, pe CFR Cluj, în clasamentul Ligii I, studenții aflându-se pe podium, pe poziția a treia, în vreme ce feroviarii sunt cu patru locuri mai jos, pe locul șapte. 

Astfel, Universitatea Cluj a prins podiumului Ligii I cu cele nouă puncte acumulate până acum. De cealaltă parte lucrurile stau cât se poate de prost, CFR Cluj înregistrând luni seara al doilea eșec din actualul sezon, în deplasare la Pandurii Târgu-Jiu, scor 0-2. Acesta i-a aruncat pe elevii pregătiți de Jorge Costa abia pe locul șapte, tehnicianul portughez fiind de urgență băgat în ședință de șefii din Gruia. U Cluj are trei victorii și o înfrângere, iar CFR Cluj două victorii și două eșecuri. 

Rezultate Universitatea Cluj

CS Mioveni – Universitatea Cluj, 0-1

Universitatea Cluj – Rapid București, 2-0

Steaua București – Universitatea Cluj, 2-1

Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești, 3-2

 

Rezultate CFR Cluj

CFR Cluj – Astra Ploiești, 2-0

FCM Târgu-Mureș – CFR Cluj, 0-2

CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș, 0-2

Pandurii Târgu-Jiu – CFR Cluj, 2-0


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria CLON CFR Cluj
CFR Cluj a fost felicitata pentru titlu si de Bayern Munchen!
CFR Cluj a mai primit o scrisoare de felicitare pentru performanța cuceririi titlului de campioană a României, Bayern [...] mai multe »
Andone ramane la Cluj!
Vesti bune pentru clujeni! Ioan Andone s-a hotarat, ramane la CFR. Tehnicianul a decis sa renunte la contractul milionar [...] mai multe »
CFR Cluj a fost felicitata pentru titlu de… Real Madrid si AC Milan!
CFR Cluj a primit mai multe scrisori de felicitare din partea unor cluburi din Europa și din România. Șefii din Gruia [...] mai multe »
Paszkany: Daca Andone are oferta de la arabi, pleaca
Arpad Paszkany a dezvaluit faptul ca CFR Cluj este posibil sa isi piarda antrenorul. Finantatorul feroviarilor spune ca [...] mai multe »
Ioan Andone: Beto, Peralta si de Zerbi parasesc CFR Cluj
CFR Cluj va continua fara portarul portughez Antonio Beto, mijlocasul argentinian Sixto Peralta si atacantul italian [...] mai multe »
Ioan Andone ramane la CFR Cluj!
Ioan Andone a ajuns la un acord cu conducerea echipei CFR Cluj pentru a continua în calitate de antrenor al campioanei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou