Reactualizat la:

U Cluj a bagat spaima in CFR Cluj! Andone: Avem meci greu de tot!

U Cluj a bagat spaima in CFR Cluj! Andone: Avem meci greu de tot!
Universitatea Cluj pare să fie singura sperietoare pentru Ioan Andone, care crede că poate ieși campion dacă va câștiga următoarele trei partide. Tehnicianul CFR-ului a confirmat că îl așteaptă o partidă grea pe Cluj Arena.

Rectifica

“A fost un meci greu, în care ne-am luptat şi în care ne-am propus să nu luăm gol. Meciul se ducea spre un egal, dar tot din vina noastră. În ultimele trei etape ne-a ieşit asta, pentru că aveam probleme mari din acest punct de vedere. Avem noroc şi de Kapetanos, care este un tip inteligent, dar nu e refăcut complet. Însă el ne-a câştigat ultimele două meciuri datorită inspiraţiei. Dacă vom câştiga următoarele trei jocuri vom fi sigur campioni, dar avem meci greu de tot cu Universitatea. La titlu ne batem cu noi, nu cu ceilalţi. Nu ne considerăm campioni încă, dar putem fi”, a spus Andone.

El a precizat că suporterii dinamovişti sunt supăraţi: “Unii m-au aplaudat, iar alţii m-au înjurat. Pe ei nu pot să-i bucur nicicum. Totuşi au fost mulţi pe stadion pentru ora la care s-a jucat”.

 

 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CLON CFR Cluj
Modou Sougou a plecat de la CFR Cluj. Senegalezul a semnat cu Olympique Marseille
Mijlocaşul senegalez al echipei CFR Cluj, Modou Sougou, a semnat, joi, un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa [...] mai multe »
CFR Cluj a invins FC Lucerna, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, miercuri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa elveţiană FC Lucerna, într-un meci amical [...] mai multe »
CFR Cluj – Ferencvaros, scor 1-0, intr-un meci amical
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ferencvaros, în primul meci amical din [...] mai multe »
CFR Cluj, cea mai buna echipa din Romania in clasamentul pe 2012
Echipa CFR Cluj a urcat 11 poziţii şi ocupă locul 31, cu 190 de puncte, în clasamentul pe anul 2012 al [...] mai multe »
CFR Cluj, sapte meciuri de pregatire in Spania
Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o [...] mai multe »
Viorel Nicoara, imprumutat de la CFR Cluj la Pandurii Targu Jiu
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a finalizat documentele pentru [...] mai multe »
Rafael Bastos a fost transferat la arabii de la Al Nassr
Clubul CFR 1907 Cluj şi Al Nassr SC au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al jucătorului [...] mai multe »
Bjelanovici: Inter este favorita, dar suntem fericiti ca vom intalni o echipa mare
Atacantul croat al echipei CFR Cluj, Sasa Bjelanovici, a precizat, joi, după tragerea la sorţi a 16-imilor de [...] mai multe »
Arpad Paszkany: Sunt convins ca vom face o performanta si cu Inter
Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou