Reactualizat la:

TVA la tranzacţiile imobiliare comerciale ale persoanelor fizice, impozit de 16% pentru câştiguri

TVA la tranzacţiile imobiliare comerciale ale persoanelor fizice, impozit de 16% pentru câştiguri
Persoanele fizice care vor efectua tranzacţii imobiliare în scopuri comerciale vor achita şi taxa pe valoarea adăugată de 19%, iar câştigurile obţinute din astfel de operaţiuni, indiferent de cine sunt efectuate, vor fi impozitate cu 16%, la nivelul cotei unice de impozitare.

Rectifica

Pentru tranzacţiile imobiliare care nu au un scop comercial va fi menţinut actualul sistem de impozitare, conform programului de guvernare PDL-PSD. Introducerea taxei figura şi în varianta intermediară a programului de guvernare. Nici atunci şi nici acum nu este indicată data de la care noile impozite vor fi introduse.

Persoanele fizice plătesc, din 2007, cote diferenţiate de impozit pentru veniturile obţinute din tranzacţii imobiliare, în funcţie de valoarea proprietăţii şi de intervalul în care este deţinut imobilul.

Astfel, dacă proprietăţile – construcţii şi terenuri – sunt vândute în mai puţin de trei ani de la dobândire, cota de impozit este de 3% atunci când valoarea proprietăţii nu trece de 200.000 de lei. Peste acest nivel se adaugă o sumă fixă de 6.000 lei şi o cotă de 2%, calculată la valoarea care depăşeşte 200.000 de lei.

În varianta înstrăinării imobilelor la mai mult de trei ani de la momentul dobândirii, mecanismul de impozitare rămâne acelaşi, însă cota de impunere este redusă cu un punct procentual. În acest caz, suma fixă plătită pentru valorile de peste 200.000 lei este de 4.000 lei.

Tranzacţiile imobiliare au fost impozitate pentru prima dată în 2005, începând cu luna iunie, diferenţiat în funcţie de perioada de deţinere a imobilului, fiind introdusă o cotă de impozitare de 10% pentru câştigurile obţinute din vânzarea de clădiri şi terenuri, în cazul în care acestea sunt cedate în mai puţin de trei ani de la dobândire.

Începând cu 1 ianuarie 2006, cota a crescut la 16%, aplicată la valoarea pozitivă dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare, respectiv costul de construcţie.

La sfârşitul anului 2007, Guvernul a decis, prin modificarea Codului Fiscal, ca în suma tranzacţiilor cu clădiri şi terenuri să fie inclusă şi taxa pe valoarea adăugată, achitată de cumpărător şi ulterior rambursată acestuia. Decizia a fost luată după ce Executivul a introdus iniţial un sistem simplficat al plăţii TVA, respectiv taxarea inversă, care a permis vânzarea sau cumpărarea de bunuri fără transferul efectiv de numerar pentru cota de 19% reprezentând taxa pe valoarea adăugată.

Într-un document transmis, în ianuarie 2008, Uniunii Notarilor din România, Ministerul Finanţelor arăta însă că obţinerea de venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală nu este considerată activitate economică, astfel că aceste tranzacţii nu sunt supuse plăţii de TVA.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Legalizarea consumului de canabis: o promisiune aproape imposibil de aplicat
România ar putea "legaliza" consumul de canabis în scopuri medicinale, "în special pentru zona de cancer", însă [...] mai multe »
CFR Călători a avut scăderi la toate capitolele în 2018
​Raportul de activitate al CFR Călători pe anul trecut indică scăderi ale tuturor indicatorilor, atât în ceea ce [...] mai multe »
Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a externat din spital
Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a declarat, pentru Mediafax, că Liviu Dragnea s-a externat din spital, [...] mai multe »
„Prima maşină” poate fi şi a doua
Tichetele de la Programul „Rabla” pot fi folosite ca avans la „Prima maşină”. Dispare condiţia de a nu mai fi [...] mai multe »
România și Ungaria, împreună pentru transplantul pulmonar
Miniștrii Sănătății din România și Ungaria au semnat un memorandum de înțelegere pentru transplantul de plămâni. mai multe »
Ministrul Sănătăţii crede că legalizarea canabisului ar fi un lucru pozitiv
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, consideră că legalizarea canabisului ar fi un lucru bun pentru pacienții cu [...] mai multe »
PSD ia în considerare o remaniere înainte de alegerile europarlamentare
PSD ia în calcul să facă o remaniere înainte de europarlamentare, susțin surse social-democrate. Vizați ar fi [...] mai multe »
Legalizarea canabisului în România, cu un pas mai aproape de realitate
Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor, a declarat că la ora actuală se discută despre legalizarea consumului de [...] mai multe »
Programul „Prima mașină” a fost modificat de Guvern
Guvernul a aprobat marți modificarea programului Prima mașină, astfel încât beneficiarii își vor putea cumpăra o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou