În 4 ianuarie, R. Tudor de 33 ani, din Baciu, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către S. Gabriel, accidentul soldându-se cu pagube materiale. R. Tudor a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere. Ieri poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Cluj-Napoca l-au depistat în trafic pe R. Tudor. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 89 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, fiind reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a dispus faţă de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile.