Reactualizat la:

Trimiterea de militari americani în Haiti nu afectează detaşarea de trupe în Afganistan – oficial

Trimiterea de militari americani în Haiti nu afectează detaşarea de trupe în Afganistan – oficial
Trimiterea a numeroşi militari americani în Haiti în urma cutremurului din 12 ianuarie nu “a avut pentru moment un impact” asupra detaşării de trupe în Afganistan, a declarat joi generalul David Petraeus, comandantul forţelor americane din Irak şi Afganistan, relatează AFP.

Rectifica

“Practic, toate forţele combatante vor fi la faţa locului până la sfârşitul lui august”, a afirmat generalul, care s-a exprimat la invitaţia CSIS, un centru de reflexie de la Washington.

Preşedintele Barack Obama a anunţat la sfârşitul lui 2009 suplimentarea până în vară a efectivelor din Afganistan cu 30.000 de militari, pe lângă cei 113.000 de militari ai forţelor internaţionale deja prezenţi la faţa locului.

“Practic, cei 30.000 (de militari) vor fi pe front” la timp, a afirmat generalul Petraeus. Dar “analizăm cu atenţie aceste lucruri deoarece furnizăm resurse Guvernului haitian”, a amintit el.

“Până în prezent, nu a avut loc nici un impact de nici un fel” asupra detaşării de trupe în Afganistan, “cu excepţia întârzierii unui avion” care i-a transportat în Haiti pe militarii însărcinaţi săptămâna trecută cu preluarea controlului aeroportului din Port-au-Prince.

Şeful Statului Major Interarme, amiralul Michael Mullen, a decis să redirecţioneze în Haiti 4.000 de militari care trebuia să fie iniţial trimişi în Europa şi în Orientul Mijlociu, dar aceşti militari “nu trebuia trimişi în Irak sau în Afganistan“, a precizat generalul Petraeus.

Odată cu sosirea celor 4.000 de militari în Haiti, prevăzută sâmbătă, numărul acestora va ajunge la 15.000.

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Copil de naționalitate română, împușcat în Italia
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat joi că un minor român a fost rănit prin împuşcare la Roma, copilul [...] mai multe »
A primit cadou o mașină din partea șefului, pentru că a venit la serviciu, pe jos, 32 de kilometri
Walter Carr, un american de 20 de ani, nu a dorit sub nicio formă să rateze prima zi la noul său loc de muncă, o [...] mai multe »
Fotografiile oficiale de la botezul regal, făcute publice
O colecție de patru fotografii oficiale de la botezul prințului Louis al Marii Britanii, care a avut loc pe 9 iulie, a [...] mai multe »
Radiotelescopul MeerKAT, construit în Africa de Sud pentru a descifra misterele Universului
Un amplu proiect ştiinţific ce vizează descifrarea unor mistere cosmice, de la materia întunecată şi până la [...] mai multe »
Donald Trump susţine că Germania este “prizoniera” Moscovei din cauza dependenţei de hidrocarburile ruseşti
Germania este "în totalitate controlată" de Moscova din cauza dependenţei de hidrocarburile ruseşti, a declarat [...] mai multe »
Jen Stoltenberg: Macedonia va putea adera la NATO după ce va implementa acordul privind numele său
Secretarul general al Alianţei Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg, a declarat că Macedonia va fi invitată să [...] mai multe »
Temperaturile record au omorât cel puţin 70 de persoane în regiunea canadiană Quebec
Cel puţin 70 de persoane au decedat în urma unui val de caniculă care a afectat, săptămâna trecută, regiunea [...] mai multe »
Operaţiunea de salvare din Thailanda: Cei patru copii şi antrenorul lor, vor fi scoşi simultan la suprafaţă
Cei patru copii şi antrenorul lor, care au rămas blocaţi în peştera Tham Luan din Thailanda, vor fi scoşi la [...] mai multe »
Accidentul feroviar din Turcia: Bilanţul a ajuns la cel puţin 24 de morţi, iar alte peste 70 de persoane au fost rănite
Cel puţin 24 de persoane au decedat, iar alte peste 70 au fost rănite, în urma accidentului feroviar produs duminică [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou