Reactualizat la:

Trei trenuri au fost anulate şi alte două staţionează, după ce un tren de marfă a deraiat la Cluj

Trei trenuri au fost anulate şi alte două staţionează, după ce un tren de marfă a deraiat la Cluj

CLUJ-NAPOCA. Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) a anunţat că trei trenuri au fost anulate, iar alte două staţionează în gara Câmpia Turzii, după ce şapte vagoane ale unui tren de marfă care transporta produse petroliere au sărit de pe şine luni pe ruta Cluj Napoca-Câmpia Turzii.


Rectifica


Astfel, trenul accelerat 1745, care circulă pe
relaţia Bucureşti-Baia Mare
staţionează şi personalul 3613\-2, care
circulă pe ruta Vinţu de Jos-Cluj Napoca
staţionează în gara Câmpia Turzii
de la orele 16.57, respectiv 17.21. De asemenea,
trenurile accelerat 1634, pe relaţia Cluj
Napoca-Braşov, accelerat 3086 Cluj
Napoca-Teiuş şi personalul Teiuş -Cluj
Napoca au fost anulate în urma accidentului
feroviar care a avut loc luni în jurul orei
16.45. Un tren care transporta produse petroliere a
deraiat, luni după-amiază, în
apropierea localităţii clujene Boju, nefiind
înregistrate victime. Potrivit comisarului
şef al Poliţiei Transporturi, Dan
Roşoga, mai multe vagoane ale garniturii au
sărit de pe şine.  Aproape 3.000 de tone
de produse petroliere erau transportate cu trenul
deraiat la Cluj, şase vagoane
răsturnându-se, oficialii Poliţiei
Transporturi declarând că există
scurgeri de combustibil şi că traficul
feroviar este blocat în zonă. Trenul avea 36
de vagoane încărcate cu produse petroliere
şi era operat de Unifertrans.


sursa NewsIn



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou