Reactualizat la:

Trei noi piatete la Cluj-Napoca! Vezi unde

Trei noi piatete la Cluj-Napoca! Vezi unde
Primăria Cluj-Napoca a gândit amenajarea a trei piațete în municipiul nostru. Aceste spaţii publice vor fi create în faţa unor clădiri repreezentative, vor fi spaţii publice de coagulare socială unde cetăţenii oraşului pot găsi locuri de întâlnire şi comunicare şi de familiarizare cu patrimoniul construit al oraşului, cu valorile acestuia.

Rectifica

Astfel de amenajări au fost gândite în zona Operei Maghiare și la Gară. 

Acestea două fac parte dintr-un proiect finanţat din bani europeni prin care, după modernizarea liniei de tramvai, să reorganizăm şi să reamenajăm întreaga zonă prin care va trece acest mijloc de transport în comun, dar şi străzile adiacente.
Proiectul propune modernizarea tramei stradale din municipiul Cluj-Napoca, respectiv a următoarelor obiective: Strada Calea Baciului, Strada Primăverii, Strada Plopilor, Splaiul Independentei, Strada Emil Isac, Strada George Barițiu, Strada Horea, Piața Gării, Strada I.L. Caragiale, Strada Căii Ferate, Strada Decebal, Strada Oașului şi Bdul Muncii, Strada Cpt. Grigore Ignat, Strada Regele Ferdinand, incluzând 4 poduri: Pod Horea, Pod peste canalul Morii, Pod peste Nadăş, Pod peste valea Chintăului, cu scopul de a asigura:

Creşterea vitezei de rulare datorită caracteristicilor tehnice îmbunătăţite;

Reducerea timpului de călătorie cu 18%;

Influenţarea în mod pozitiv a numărului de persoane care utilizează transportul în comun pentru deplasările în interiorul municipiului Cluj-Napoca – prin implementarea proiectului propus prin prezenta cerere de finanţare se estimează o creştere cu cel puţin 5% a numărului de persoane care utilizează mijloacele de transport în comun sau bicicleta pentru deplasările realizate în oraş (aproximativ 50.000 persoane);

Diminuarea aglomeraţiei în trafic;

Creşterea siguranţei în timpul călătoriei;

Diminuarea poluării fonice şi atmosferice generate de traficul rutier.

 

Bugetul total al proiectului este de 89.895.430,25 lei, din care 70.806775,14 lei reprezintă suma nerambursabilă solicitată din cadrul programului
În prezent, atât zona Operei Maghiare, cât şi Piaţa Gării suferă de disfuncţionalităţi la nivelul circulaţiei autovehiculelor, dar şi la nivelul contactului şi a parcursului pietonilor spre puncte de interes major precum Parcul Central, Opera Maghiară, Gara centrală, staţiile de transport în comun.

Obiectivele pe care şi le propun soluţiile tehnice cuprinse în acest proiect sunt:

-refacerea, remodelarea căilor de acces auto și pietonale prin folosirea pavajelor din piatră naturală, dale de beton sau asfalt, în funcție de rolul funcțional al suprafețelor;

– reorganizarea şi reglementarea circulaţiei în zona Operei Maghiare și a Pieței Gării;

– amenajări peisagistice şi elemente de amenajare urbană pentru punerea în valoare a spațiilor publice de interes, în special Piața Gării şi zona Operei Maghiare;

– propunerea unui concept de mobilare urbană modern şi coerent.

În faţa Operei Maghiare se creează o piaţetă, aşa cum se şi cuvine la o asemenea instituţie. Va fi astfel pusă în valoare o clădire de o importanţă arhitecturală şi culturală deosebită. Prin amenajarea propusă, legătura cu Parcul Central se va face direct, prin intermediul unei treceri de pietoni, care deserveşte şi refugiul de tramvai.
La Gară principalul impediment este astăzi traficul de tranzit, nodul de transport în comun şi corelarea cu transferul intermodal, care sunt efectuate confuz. De aceea, propunerea grupează circulaţia auto şi tramvai, deplasează liniile de tramvai pentru a separa circulaţia publică de zona de aşteptare din faţa gării. Astfel nu vom mai avea zone conflictuale între circulaţia tramvaiului, circulaţia auto şi cea pietonală. Şi aici în faţa Gării se creează o zonă tipică multor oraşe din Europa, unde există o parcare pentru taxiuri. Argumentele principale pentru modificările structurale în Piaţa Gării au în vedere tocmai apariţia unui spaţiu public ale cărui calificări să fie la nivelul unei pieţe. Structurarea zonelor de parcaj public şi a staţiilor de taxi reprezintă o prioritate a amenajării propuse, inclusiv prezenţa mobilierului urban destinat aşteptării. Pe ansamblu, reabilitarea spaţiului stradal conţine restructurarea liniilor şi benzilor funcţionale, cu succesiunea de principiu până la axul străzii: trotuar cât mai generos posibil, aliniament plantat, pistă de biciclete, bandă de parcare, rigolă pluvială, bandă trafic rutier, platformă tramvai. 

În zona intersecţiei străzilor Horea – Crişan, profilul străzii Horea este la lăţime maximă, ceea ce asigură suficient spaţiu pentru poziţionarea unitară a refugiilor de tramvai pentru ambele sensuri. Decalarea acestora şi poziţionarea în alte zone presupune reduceri semnificative ale suprafeţelor pentru parcare şi trotuare şi disfuncţii de utilizare de către călători. Cele două refugii vor fi deservite de o singură trecere de pietoni.
Aceste modificări sunt absolut necesare, mai ales că de 24 de ani, de când s-a dat în folosinţă linia de tramvai şi până în prezent, circulaţia din municipiul Cluj-Napoca a suferit numeroase modificări pe acest traseu, dar şi în zonele adiacente. Obiecxtive urmărite: 14.052,03 m de drum reabilitaţi şi modernizaţi; 4 poduri reabilitate şi modernizate; 16.049,93 mp suprafaţă zone verzi reamenajate;86 intersecţii amenajate; Facilități realizate pentru persoane cu dizabilități:147 de locuri de parcare;208 rampe de acces.

Durata de implementare a proiectului este estimată la 24 de luni de la data semnării contractului de finanţare. 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou