Reactualizat la:

Tineri cercetaţi de poliţişti după ce s-au bătut în faţa unui bar

Tineri cercetaţi de poliţişti după ce s-au bătut în faţa unui bar

GHERLA. Patru fraţi sunt cercetaţi de către poliţişti pentru ultraj contra bunelor moravuri şi încăierare, după ce s-au luat la bătaie în faţa unui bar din Gherla.


Poliţiştii gherleni au fost sesizaţi
că în localitatea Orman, comuna Iclod, a
avut loc un scandal între două grupuri de
persoane. La faţa locului aceştia au
constatat că între membrii a două
familii, după ce au consumat băuturi
alcoolice la un bar din localitate s-a iscat un
conflict spontan, lovindu-se reciproc şi
înjurându – se în prezenţa
mai multor persoane. Din verificările şi
investigaţiile efectuate a rezultat faptul că
cele două grupuri sunt formate din patru
fraţi cu vârste între 20 – 35
ani, R. Daniel, Grigore, Florin şi Mihai,
respectiv din 3 fraţi cu vârste între
25 – 40 ani, R. Ioan, Vasile şi Rubint. La
faţa locului a sosit şi ambulanţa care a
acordat îngrijiri medicale persoanelor din ambele
grupuri, acestea fiind în afara oricărui
pericol, nefiind necesară internarea lor.


 

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou