Reactualizat la:

The Shukar Collective Project, mai mult decât muzică

The Shukar Collective Project, mai mult decât muzică
Ziua HBO din cadrul TIFF aduce în faţa publicului clujean o proiecţie în avanpremieră absolută, The Shukar Collective Project, în regia lui Matei-Alexandru Mocanu. Producţia depăşeşte graniţele unui documentar muzical, aşa cum însuşi regizorul recunoaşte, arătând şi faţa mai mult sau mai puţin cosmetizată a artiştilor din cadrul Shukar Collective.

Rectifica

“Vorbim despre civilizaţii diferite, una urbană şi una rurală. Aceşti oameni sunt performeri, artişti ai improvizaţiei. Veţi vedea că folosesc tot ce au la îndemână pentru a produce sunete, de la linguri, la dulapuri, la orice mai poate fi folosit. De cealaltă parte, avem dj-ii care se joacă cu altfel de sunete”, a spus Ada Solomon, producătorul documentarului.

“M-a interesat să fie muzică, dar să şi vorbească despre teme serioase. Eu, personal, nu am ştiut cu ce se mănâncă Shukar Collective. Am vrut să fie un documentar, dar care să poată fi privit şi din punct de vedere formal”, a explicat regizorul Matei-Alexandru Solomon. Pelicula va fi difuzată astăzi la cinema Victoria, de la ora 17, urmând să aibă premiera pe HBO în 24 iunie.

În spatele producţiei se află Shukar Collective, o trupă de muzică tradiţională romani cu influenţe puternic electrice. Este cunoscută mai ales pentru faptul că foloseşte ritmuri produse prin ciocnirea diferitelor obiecte de uz casnic pe fundal contemporan electronic.

Scenariul documentarului este unul dintre finaliştii concursului de scenarii organizat de HBO în colaborare cu TIFF în 2009.

The Shukar Collective Project – trailer from Matei-Alexandru Mocanu on Vimeo.

  • Wim Wenders: “Cinematografia românească este un exemplu de urmat în lume”

  • Ziua Maghiară aduce la TIFF un film eveniment!

  • FOCUS Israel: 9 filme despre o altă lume

  • Juriul TIFF: La Cluj are loc fără doar şi poate cel mai mare festival al României

  • Focus TIFF: Ellie Parker (VIDEO)
  • EXCLUSIV: Jurnalistă dată afară de la TIFF după ce a filmat “Metropolis” cu un aparat foto-video

  • Evenimente speciale la TIFF
  • Despre pelicula “Caravana Cinematografică” (VIDEO)
  • Start excentric la TIFF 2010…
  • TIFF… in cuvintele directorului Tudor Giurgiu (VIDEO)
  • Omagii aduse lui Jean Constantin si lui Ron Holloway (VIDEO)
  • Acţiune: Începe TIFF 2010
  • TIFF in doua minute (VIDEO)


  • Comentarii 0

    Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

     
    1000
    /1000 caractere ramase
    Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
    Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
    Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
    Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
    De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
    Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
    Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
    Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
    Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
    Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
    O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
    Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
    Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
    Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
    Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
    Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
    Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
    Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
    A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
    Mai multe din categorie »

    Autentificare



    Ti-ai uitat parola?
    Inregistrare user nou

    Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

    Autentificati-va pe CLON.ro:




    Ti-ai uitat parola?

    Comentati pe CLON.ro:

    Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

    Inregistrare user nou