Reactualizat la:

Taxa auto pentru maşinile second-hand ar putea fi majorată

Taxa auto pentru maşinile second-hand ar putea fi majorată
Taxa de poluare auto pentru prima înmatriculare în România a maşinilor second-hand ar putea fi majorată în această săptămână.

 (48 comentarii)

Rectifica

Creşterea primei de casare la echivalentul în lei a peste 1.000 euro va atrage după sine şi creşterea taxei de poluare auto pentru vehiculele second-hand.

Anunţul a fost făcut ieri, de premierul Călin Popescu Tăriceanu, aflat în vizită la centrul tehnic Renault de la Titu. Tăriceanu a declarat că majorările menţionate vor fi discutate astăzi în şedinţa de Guvern, iar o decizie ulterioară nu presupune şi informarea Comisiei Europene, care nu a transmis încă nici un răspuns cu privire la suspendarea taxei pentru maşinile noi începând cu 1 decembrie a.c.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax, principala variantă analizată este majorarea primei de casare de la 3.000 lei la 4.000 lei, măsură care ar trebui să ducă la scoaterea din uz a unui număr mai mare de rable. De altfel, premierul Tăriceanu a declarat că preţul de 3.000 lei este „un prag psihologic” pentru românii care ar vrea să renunţe la maşinile vechi.

Criza economică a ieftinit preţurile de import cu 40%

Discursul premierului i-a înfuriat pe importatorii de vehicule second-hand, care au înregistrat în ultima perioadă o uşoară creştere a vânzărilor, consecinţă a crizei financiare mondiale care a dus la scăderea preţului de import. „Societăţile autorizate să facă import de maşini au înregistrat o ieftinire de 25%- 40%. La nivel mondial a scăzut dorinţa oamenilor de a cumpăra maşini noi, iar cei care vor asta lasă mult din preţul vehiculelor rulate timp de doi ani pentru a nu risca să se devalorizeze mai mult şi să ocupe parcarea degeaba. O maşină nemţească produsă în urmă cu doi- trei ani, vândută atunci cu 15.000 euro poate fi cumpărată acum de români cu 5.000 euro. De exemplu, am avut maşini din Germania vândute cu 6.000 euro acum şase luni, iar preţul de vânzare în târgurile de la noi a ajuns la jumătate. Este excepţional pentru românii care preferă vehicule de litraj mic, dotate şi rezistente pentru drumurile de la noi”, a declarat pentru Gândul Florin Pârvu, patronul Autovit şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIMM).

Prima de casare – „mecanism pervers”

Pârvu spune că în ultimele două luni au crescut vânzările la maşinile vechi de maximum trei ani, care de multe ori sunt full option. În aceste condiţii, patronul Autovit crede că anunţul premierului Tăriceanu nu are rolul de a stimula producţia de maşini autohtone, ci de a atrage o parte a posibililor cumpărători către mărcile pe care le reprezintă compania sa. „Cu prima de casare nu poţi cumpăra decât maşini noi, este un mecanism pervers. Am făcut numeroase adrese oficiale care au rămas fără răspuns, am încercat să sugerăm ca prima de casare să fie acceptată şi pentru tranzacţiile cu maşini produse în urmă cu cel mult doi ani.

Şi vicepreşedinţii din teritoriu sunt foarte nemulţumiţi de evoluţia pieţei auto după toate modificările care s-au făcut la această taxă, cu atât mai mult cu cât s-a constatat că o Dacie nouă poluează mai mult decât o maşină nemţească rulată. Este normal să susţinem şi producţia autohtonă, însă prin această măsură vor creşte importurile la maşini noi, de exportat nu prea avem ce, va creşte deficitul bugetar, inflaţia şi puterea de cumpărare. Sunt nişte consecinţe în lanţ. În plus, genul acesta de acţiuni sprijină economia de grup şi nu economia de piaţă”, susţine Florin Pârvu.

Sursa: Gândul.info



Comentarii 48

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Ministrul Sănătăţii crede că legalizarea canabisului ar fi un lucru pozitiv
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, consideră că legalizarea canabisului ar fi un lucru bun pentru pacienții cu [...] mai multe »
PSD ia în considerare o remaniere înainte de alegerile europarlamentare
PSD ia în calcul să facă o remaniere înainte de europarlamentare, susțin surse social-democrate. Vizați ar fi [...] mai multe »
Legalizarea canabisului în România, cu un pas mai aproape de realitate
Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor, a declarat că la ora actuală se discută despre legalizarea consumului de [...] mai multe »
Programul „Prima mașină” a fost modificat de Guvern
Guvernul a aprobat marți modificarea programului Prima mașină, astfel încât beneficiarii își vor putea cumpăra o [...] mai multe »
Președintele Iohannis, aproape de a convoca un referendum odată cu alegerile europarlamentare
Președintele Klaus Iohannis susține că este „aproape hotărât” să convoace un referendum odată cu alegerile [...] mai multe »
Cristina Neagu – cea mai bună jucătoare din lume
În prealabil, Cristina Neagu primise distincția World Player of the Year în 2010, 2015 și 2016. mai multe »
Legalizarea parteneriatului civil a fost respinsă în Senat
Senatul a respins luni reglementarea parteneriatului civil, respingând două propuneri legislative menite să asigure [...] mai multe »
Liviu Dragnea și-a delegat atribuțiile de la conducerea Camerei Deputaților
Președintele PSD Liviu Dragnea i-a delegat lui Florin Iordache atribuțiile privind șefia Camerei Deputaților. [...] mai multe »
Bărbat din Brăila, cercetat după ce a vrut să își spioneze soția la baie, iar soacra l-a reclamat
Un bărbat din Brăila are dosar penal după ce a montat o cameră de supraveghere în baia apartamentului, dorind să [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou