Reactualizat la:

Tata si fiica gasiti spanzurati, la Jimbolia

Tragedie la Jimbolia Tragedie la Jimbolia
Tragedie fără margini într-o familie din Jimbolia. Un bărbat de 35 de ani, împreună cu fiica sa, în vârstă de 6 ani, au fost găsiţi morţi în locuinţă.

Rectifica

Cei doi au fost descoperiţi spânzuraţi, în podul casei, de mama bărbatului. Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi încearcă să afle împrejurările în care a avut loc tragedia. Cert este că bărbatul era divorţat de 2 ani şi îşi creştea singur fetiţa. După ce s-a despărţit de soţie, bărbatul a intrat într-o depresie. Problemele sale s-au agravat în ultimul timp, pentru că mama fetiţei a solicitat încredinţarea minorei. Localnicii susţin că bărbatului îi era teamă că va fi despărţit de fetiţă. Mama fetiţei, sosită la locul tragediei, susţine însă că nu intenţiona să ceară custodia fetiţei, ci doar să beneficieze de dreptul oferit de instanţă de a lua fetiţa, timp de o lună, pe perioada verii. 

Mama fetitei

„Mi-am Îndeplinit toate îndatorile de mamă şi tot nu a vrut să îmi dea fetiţa deloc. Bani pe lângă nu am vrut să îi dau. Puteam să-i ofer toate posibilităţile de care avea nevoie fetiţa, dar tot nu a vrut să mi-o dea. Ok, atunci am zis că ne-am înţeles. Nu s-a putut, nu s-a putut, dar nu trebuia să-mi omoare copilul într-un hal aşa sadic. Copilul meu nu i-a făcut nimic. Ieri dimineaţă am fost cu mama mea aici şi era pe bicicletă. O pusese şi pe Alexandra. A omorât-o ca să nu mi-o dea mie.Tot timpul a ascuns copilul de mine. Nu ştiu de ce i-a fost teamă, pentru că eu oricum nu plecam dincolo cu copilul. E vorba de lege, eu nu-mi permit să răpesc copilul, să fug cu el, pentru că legea e lege. E vreau fetiţa înapoi”, a declarat fosta soţie a bărbatului, cu lacrimi în ochi.

Cumnatul bărbatului susţine că nepoata sa era influenţată negativ de tatăl ei. „Sora mea a fost ieri cu mama după fetiţă, pentru că avea dreptul să o ţină o lună la ea şi a întrebat-o dacă vrea să meargă cu ea, iar micuţa a spus că nu vrea. Noi credem că el o învăţa să spună asta, pentru că era traumatizată. Dacă mergea cineva de la noi din familie să o dea pe leagăn, de exemplu, să îi dea o îngheţată, să o plimbe, fetiţa se uita spre tata, ca şi cum ar fi cerut voie”, spune unchiul fetiţei.

 Romulus Fiscuşan a fost văzut ultima dată în viaţă marţi, când a avut o discuţie cu fosta lui soţie. Acesta a ameninţat-o că nu îl va mai vedea nici pe el, dar nici pe fetiţă. Mama bărbatului povesteşte că  i-a făcut acestuia o vizită, marţi seara, însă nu a găsit pe nimeni acasă, ci a văzut doar lumină în pod. Aceasta s-a întors miercuri dimineaţă şi, îngrijiorată că nu îi răspunde nimeni, a chemat-o în ajutor pe fiica ei şi pe soţul acesteia. Împreună, au intrat în locuinţă, iar în pod au făcut macabra descoperire.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Sute de elevi din Timiș au contestat notele la Evaluarea Națională. Peste 300 de contestații la Matematică
În Timiș au fost depuse sute de contestații la Evaluarea Națională. Din cei 4.922 de elevi înscriși la Evaluarea [...] mai multe »
Raportul Poliției Locale după o săptămână de parcare interzisă pe Calea Martirilor
Polițiștii locali au tras linie, la o săptămână de când șoferii nu mai au voie să-și lase mașinile în timpul [...] mai multe »
Defilare de Ziua Drapelului Național la Timișoara. Oficialitățile au sărutat tricolorul
La Timișoara a fost marcată Ziua Drapelului Național. Militarii au defilat, iar oficialitățile și mitropolitul [...] mai multe »
Casa Muhle nu se mai vede de buruieni. Robu și Dobra se luptă în… vorbe
Deși are sentință de mai bine de doi ani, Primăria Timișoara nu a luat nicio măsură pentru salvarea Casei Muhle, [...] mai multe »
Dăruiți cina oamenilor străzii care vin la Azilul de Noapte din Timișoara!
Aveți din nou ocazia să dăruiți o cină oamenilor care se întorc de pe străzi la Azilul de Noapte din Timișoara, [...] mai multe »
Școala cu cele mai multe medii de 10 din Timiș la Evaluarea Națională
În Timiș, la Evaluarea Națională, elevii au obținut 22 de medii de 10, conform rezultatelor publicate marți, cele [...] mai multe »
Inundațiile și incendiile de vegetație i-au ținut ocupați pe pompierii timișeni
A fost o perioadă extrem de ocupată pentru pompierii din cadrul ISU Timiș. Ploile abundente au creat numeroase [...] mai multe »
Vino cu prietenii pe Riviera Olimpului – distracție garantată!   
ADVERTORIAL. Agenția Ultramarin ți-a pregătit o vacanță plină de surprize în care distracția și atmosfera vor [...] mai multe »
Poate începe șantierul spre Drumul Boilor! Primăria semnează contractul cu Super Construct
De anul viitor se ajunge mai ușor la Moșnița. Primăria se pregătește să semneze contractul pentru execuția [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou