18. ianuarie 2012 09:44; Reactualizat la: 18.01.2012 09:44


Tanarul clujean acuzat ca a spart serverele NASA, condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare

Tânărul clujean acuzat că a spart serverele NASA, Robert Butyka, a fost condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu suspendare, de către Judecătoria Cluj-Napoca, el urmând să fie pus în libertate, întrucât sentinţa este executorie, deşi nu este definitivă.

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, judecătorul Lucian Marian, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instanţa l-a condamnat, marţi, la trei ani de închisoare cu suspendare pe Robert Butyka, cu un termen de încercare de şapte ani. Instanţa a dispus, de asemenea, punerea sa în libertate, sentinţa fiind executorie, chiar dacă poate fi atacată cu recurs, astfel că Butyka va fi pus, marţi, în libertate.  Sentinţa de marţi poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la comunicare, recursul urmând să fie judecat de Curtea de Apel Cluj.

Butyka Robert, în vârstă de 26 ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost reţinut de DIICOT şi a fost arestat preventiv, în 16 noiembrie 2011, pentru 29 de zile, de Judecătoria Cluj-Napoca.

 

 

Citeste si:

Un hacker din Cluj a spart serverele NASA, cauzand un prejudiciu de 500.000 de dolari!

Hackerul clujean acuzat ca a spart serverele NASA si-a recunoscut fapta


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Gog: Orice as fi facut, fara voi nu ar fi fost posibil!
Mentalistul Cristian Gog a ieșit teafăr și nevătămat după aproape trei ore de stat sub două tone de gheață și [...] mai multe »
Cristian Gog i-a lasat pe clujeni cu gurile cascate: s-a ingropat sub doua tone de gheata!
Cristian Gog le-a promis clujenilor un show adevărat și l-a oferit: în fața celor strânși în Piața Unirii, [...] mai multe »
Candidatii la Primaria Campia Turzii discuta temele propuse de Centrul Ratiu pentru Democratie!
Centrul Ratiu pentru Democratie ii invita pe turdeni luni, 28 mai, ora 17.00 in Sala mare a Casei de Cultura din Campia [...] mai multe »
Clujul fara Etnobotanice – Alegeri constiente!
În data de 26 şi 27 mai 2012 va avea loc evenimentul întitulat Clujul Fără Etnobotanice – Alegeri Conştiente. mai multe »
Eckstein vrea sa le redea clujenilor Conti!
Hotel Continental va renaște din propriile ruine și va deveni inima Clujului, inima Ardealului. Aceasta este [...] mai multe »
Muzeul de Arta din Cluj-Napoca va gazdui proiectii de filme, expozitii foto si concerte, la TIFF Art
Mai multe proiecţii de filme, expoziţii de fotografie, concerte vor avea loc la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou