Reactualizat la:

Subvenţia pe cap de animal şi Protan Dej sunt în atenţia deputatului Mircia Giurgiu

Subvenţia pe cap de animal şi Protan Dej sunt în atenţia deputatului Mircia Giurgiu
Cluj-Napoca. Modalităţile prin care se acordă subvenţia pe cap de animal şi situaţia de la Protan Dej au fost printre probleme ridicate la întâlnirea pe care deputatul clujean Mircia Giurgiu a avut-o cu directorii de instituţii de stat din judeţul Cluj care activează în agricultură.

Pe foaie au mai fost trecute: identificarea animalelor;simplificarea procedurii de radiere din Registrul de evidenţă a animalelor; problema pe care o reprezintă Protan Dej, în ceea ce priveşte ridicarea şi transportul deşeurilor animaliere, în special avându-se în vedere faptul că această societate reprezintă un monopol pe piaţa de resort şi stabileşte tarifele unilateral, fără o negociere cu partenerii direct interesaţi. Deputatul PDL va aduce toate aceste probleme în atenţia Comsiei de agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor, a reprezentanţilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a conducerii Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentului, iar concluziile acestor discuţii vor fi prezentate de deputatul Mircia Giurgiu vineri, în cadrul unei noi întâlniri cu directorii de instituţii de stat din judeţul Cluj care activează în agricultură.

 

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou