23. iulie 2010 09:18; Reactualizat la: 23.07.2010 09:18


Va avea interzis Universitatea Cluj la Alba-Iulia? Jandarmeria spune că nu sunt condiții pentru disputarea meciurilor în siguranță

Va avea interzis Universitatea Cluj la Alba-Iulia? Jandarmeria spune că nu sunt condiții pentru disputarea meciurilor în siguranță
Inspectorul general al Jandarmeriei Române, general locotenent dr. Olimpiodor Antonescu, a declarat că patru stadioane din Liga I nu îndeplinesc condiţiile de găzduire a meciurilor, conform evaluării comisiilor abilitate, dar LPF este cea care decide dacă partidele vor fi amânate.

“În vederea începerii competiţiei sportive, au fost constituite comisii mixte formate din reprezentaţi ai Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), ai direcţiilor judeţene şi municipale de sport şi ai Jandarmeriei Române, care au verificat modul în care sunt pregătite arenele sportive în vederea începerii campionatului de fotbal. S-au luat, în cele mai multe cazuri, măsuri pentru amenajarea acestora, pentru montarea unor sisteme video performante, pentru remedierea lipsurilor constatate pe perioada campionatului trecut. Au fost constatate de aceste comisii încă alte neajunsuri. S-au stabilit termene de remediere, iar un ultim termen este stabilit pentru 23 iulie. Până la această dată toate cluburile organizatoare au obligaţia de a remedia deficienţele”, a spus Olimpiodor Antonescu în cadrul unei conferinţe de presă.

El a precizat că, din punctul de vedere al Jandarmeriei, nu se pot disputa meciuri pe stadioanele din Târgu Mureş, Sibiu, Alba Iulia, precum şi pe arena “Regie” din Bucureşti.

“Cele mai multe probleme au fost întâlnite la stadioanele din Târgu Mureş, Sibiu (îşi desfăşoară meciurile formaţia Gaz Metan Mediaş), Alba Iulia (unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu Universitatea Cluj) şi pe arena “Regie” din Bucureşti, unde evoluează formaţia Sportul Studenţesc. Sperăm ca în aceste ultime zile până la începerea campionatului aceste neajunsuri să fie eliminate”, a mai spus reprezentantul Jandarmeriei.

Antonescu a menţionat că reprezentanţii Jandarmeriei din comisiile de evaluare a stadioanelor nu pot avea drept de decizie asupra amânării meciurilor, dar, dacă ar fi putut, ei ar fi decis amânarea primelor partide de pe stadioanele cu probleme.

“Reprezentanţii Jandarmeriei fac parte din aceste comisii, au un punct de vedere, însă din păcate nu au drept de veto. Comisia este condusă de reprezentanţi ai LPF care iau decizii în acest sens. Noi am făcut nenumărate sesizări la Ligă, i-am informat despre cerinţele minimale pe care ar trebui să le îndeplinească stadioanele. Vom vedea dacă vor permite sau nu vor permite desfăşurarea primelor meciuri. Vom vedea dacă la nivelul LPF se va lua această decizie, importantă şi necesară spunem noi, de a interzice disputarea primelor meciuri pe terenurile care nu îndeplinesc condiţiile”, a explicat el.

 

sursa: Mediafax


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Universitatea Cluj
Fanii Universitatii Cluj ies in strada pentru echipa iubita!
Suporterii Universității Cluj nu suportă situația extrem de dificilă în care a ajuns echipa lor de suflet și vor [...] mai multe »
Gheorghe Grozav vrea sa joace alaturi de Mutu la nationala!
Atacantul Gheorghe Grozav, convocat în premieră de selecţionerul Victor Piţurcă la prima reprezentativă, a [...] mai multe »
Nici vorba de Walter…Sven Goran Eriksson vrea sa cumpere Petrolul!!
Bomba in Liga I. Petrolul Ploiesti este pe cale sa dea lovitura. Sven Goran Eriksson vrea sa cumpere formatia ploiesteana. mai multe »
Ce se va alege de U Cluj? Florian Walter: Vreau sa plec!
Florian Walter a recunoscut oficial că pleacă de la Universitatea Cluj, destinația finală fiind Petrolul Ploiești. [...] mai multe »
Cristi Pustai este alesul lui Florian Walter pentru…Petrolul!
Florian Walter și-a ales deja un nou tehnician pentru a ataca din seoznul viitor cupele europene, însă nu pentur [...] mai multe »
Fanii lui U Cluj i-au atacat pe cei ai CFR-ului!
Şase suporteri ai echipei U Cluj care au atacat, duminică seară, suporteri ai CFR Cluj, în parcul "Ion Luca [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou