Tehnicianul Marian Pană este convins că dacă elevii săi vor juca de maniera în care au făcut-o în meciul cu FC Vaslui își vor adjudeca victoria. “Urmează un meci dificil pentru noi. Am discutat cu băieții, trebuie să profităm, să speculăm problemele existente la Urziceni. Dacă pornim de la nivelul jocului cu Vasluiul vom putea specula acest moment. E greu să joci foarte ofensiv cu Unirea Urziceni, dar vom încerca să înscriem. Cu Vasluiul jucătorii au alergat mult, și-au dorit mult victoria, îmi doresc același lucru de la ei și sâmbătă. Atmosfera e bună la echipă, ne pregătim acum de meciul cu Unirea. Jucătorii răspund bine la antrenamente, nu sunt probleme de comunicare. Nu e o problemă că momentan nu am secund, deși cineva trebuie adus în locul lui Zotincă. Nu am discutat cu domnul Walter, cred că va veni la meciuri, ne dorim să fie alaturi de noi. Nu îmi pare rău că am venit la Universitatea Cluj, cât timp voi fi aici voi încerca să-mi fac treaba cât mai bine. Nu voi face schimbari mari față de meciul cu Vasluiul. Nu e destul că suntem pe drumul cel bun, avem nevoie de victorii, de puncte. Mendy s-ar putea să joace cu Unirea, sunt doar ceva probleme cu Helder Castro, nimic special. Vasile Gheorghe a ajutat mult echipa cu Vasluiul, cred că în doua etape va fi la 100% din potențial. Pe Machado mă bazez mereu, s-a văzut și cu Vasluiul când a intrat cum jocul nostru s-a schimbat în bine. Pentru mine Machado e un titular, însă depinde de partidă și de inspirația mea dacă încep sau nu cu el”, a spus Marian Pană, conform universitateacluj.ro. Partida de la Urziceni se va disputa sâmbătă de la ora 18.30, fiind transmisă de Digi Sport.