Foto: stânga marca Primăriei, iar dreapta marca propusă de clubul Universitatea Cluj
Astfel, chiar dacă Primăria este cea care deține marca, clubul patronat de Florian Walter a depus o cerere de rezervare a unei mărci care conține elemente similare cu cele ale mărcii instituției clujene. “Noi deţinem marca înregistrată Universitatea Cluj U 1919 cu nr. 089906/10.07.2006. Mai mult deţinem marca pentru serviciile clasa 35: publicitate, gestiunea afacerilor comerciale administraţie comercială, lucrări de birou şi Clasa 41 – Educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale; organizarea de competiţii sportive. “U” este şi va rămâne o marcă a clujenilor, Primăria este gardianul acesteia şi vom face tot ceea ce trebuie pentru a ne asigura că lucrurile rămân aşa! Nu am fost înştiinţaţi şi nu înţeleg un astfel de demers din partea Fotbal Club Universitatea Cluj SA”, a declarat primarul Sorin Apostu. Pe 18 august Primăria Cluj-Napoca a depus actele prin care solicită respingerea înregistrării mărcii la OSIM.