8. iulie 2009 11:45; Reactualizat la: 8.07.2009 11:45


Carmelo Palilla: "Promit că veţi vedea fotbal!"

Carmelo Palilla: "Promit că veţi vedea fotbal!"
Cluj-Napoca. Carmelo Palilla a venit foarte decis să facă treabă la Universitatea Cluj. Tehnicianul italian a fost încântat de proiectul prezentat de Florian Walter, iar la prezentarea sa oficială a promis fanilor prezenţi că vor vedea fotbal când vor veni la meciurile echipei. Video: Vezi cum l-au primit fanii pe Carmelo Palilla   ForumGalerie FotoPrezentare U 08.07.2009

 (1 comentariu)

“Îmi doresc să dau maxim ca antrenor pentru echipă şi pentru acest oraş. O să fac tot posibilul ca Universitatea să ajungă acolo unde îi este locul. Proiectul de aici este unul ambiţios, atât din partea clubului, cât şi din partea noului preşedinte. Mi-a fost prezentat proiect şi am fost de acord cu el. Nu am stat mult pe gânduri căci îmi place ce am văzut şi vreau să îndeplinesc ce ne propunem. În viitor vom vedea şi alţi antrenori şi ne vom decide cine va rămâne secund. Divizia B nu este ceea ce merită Universitatea. Sperăm ca şi norocul, dar şi activitatea să ne conducă să realizăm ce am reuşit în Italia. Promit că veţi vedea fotbal la Universitatea. Veniţi să ne vedeţi!”, a spus Carmelo Palilla, noul tehnician al Universităţii. Fanii l-au primit pe noul tehnician cu aplauze călduroase şi cu cântece, scandând: “Promovarea! Promovarea!”. La prezentarea oficială a noului staff tehnic a luat parte şi primarul Sorin apostu, Alin Tişe absentând de la întâlnire din cauza unei şedinţe. “Ceea ce se întâmplă aici este începutul unui drum de ascensiune care va duce “U” în prima ligă. “U” Cluj va fi o echipă care va fi demnă să joace pe noul stadion. Venirea jucătorilor, a antrenorului sunt semne că noul investitor vrea ca echipa să facă performanţă. Din toţi cei care au fost menţionaţi astăzi (făcând referire la lista de nume prezentată) lipseşte un singur nume: fanii”, a spus Sorin Apostu, care le-a înmânat fanilor fularul cu “U” pe care îl purta la gât. La prezentare au mai fost prezenţi: George Dragu, preşedintele Consiliului de Administraţie al CFM “U”, Cirgil Colfescu, impresarul antrenorului Palilla, Marius Popescu, director sportiv, Emile Szolomajer, antrenor cu portarii, Ioan Baci, organizator competiţii, Alessandro Sarrocco – preparator fizic, licen’iat în Educaţie Fizică la Florenţa şi jucătorii Andrei Niţu, fundaş, 22 de ani, Dan Mihai Bucşa, mijlocaş la închidere, 21 ani.

 

Rareş Iordache


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Universitatea Cluj
Gheorghe Grozav vrea sa joace alaturi de Mutu la nationala!
Atacantul Gheorghe Grozav, convocat în premieră de selecţionerul Victor Piţurcă la prima reprezentativă, a [...] mai multe »
Nici vorba de Walter…Sven Goran Eriksson vrea sa cumpere Petrolul!!
Bomba in Liga I. Petrolul Ploiesti este pe cale sa dea lovitura. Sven Goran Eriksson vrea sa cumpere formatia ploiesteana. mai multe »
Ce se va alege de U Cluj? Florian Walter: Vreau sa plec!
Florian Walter a recunoscut oficial că pleacă de la Universitatea Cluj, destinația finală fiind Petrolul Ploiești. [...] mai multe »
Cristi Pustai este alesul lui Florian Walter pentru…Petrolul!
Florian Walter și-a ales deja un nou tehnician pentru a ataca din seoznul viitor cupele europene, însă nu pentur [...] mai multe »
Fanii lui U Cluj i-au atacat pe cei ai CFR-ului!
Şase suporteri ai echipei U Cluj care au atacat, duminică seară, suporteri ai CFR Cluj, în parcul "Ion Luca [...] mai multe »
U Cluj a terminat sezonul printr-un esec la Vaslui!
Universitatea Cluj nu s-a pus în fața fericirii Vasluiului, echipa moldoveană învingând cu 1-0 și terminând [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou