Vitezomanii surprinşi de camerele de supraveghere video nu mai sunt sancţionaţi!
ANRMAP a aplicat amenzi de 140.000 de lei la două
primării care nu au respectat procedurile privind
contractele de achiziţie publică. Astfel,
după 24 aprilie 2009, la nivel naţional, din
dispoziţia inspectorului general al Poliţiei
Române s-a suspendat prelucrarea abaterilor
înregistrate de aparatele de monitorizare video a
traficului rutier. „Pentru ceea ce a fost
înregistrat până la data de 24 aprilie
inclusiv se îndeplinesc formalităţile
legale de aplicare a sancţiunilor legale.
Măsura a fost luată la nivel naţional.
În ceea ce priveşte licitaţiile
încheiate de către autorităţile
locale cu diferite firme, poliţia nu este parte a
acestora. Respectarea prevederilor legale în
materie de licitaţii incumbă doar acestora.
Poliţia doar beneficiază de imaginile
înregistrate” a declarat Raluca Seucan,
purtător de cuvânt la IPJ Cluj.
Nu doar poliţiştii operau sistemul?
„Au fost inregistrate unele deficienţe la
unele judeţe în ceea ce priveşte
funcţionarea radarelor fixe, iar până
la remedierea acestora şi eventual a
completării cadrului legal în domeniu,
funcţionarea acestora este suspendată. Se
pare că s-au întâlnit cazuri în
care operarea sistemului nu se realiza exclusiv de
lucrători de poliţie şi nu implementau
procesele verbale în aplicaţie şi
pentru uniformizarea modului de aplicare la nivelul
tuturor inspectoratelor de poliţie au fost
suspendate”, susţin surse din
poliţie.
Alin Tişe: Radarele sunt ilegale
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin
Tişe, declara anul trecut în luna iulie
că va solicita Direcţiei de Urbanism să
efectueze un control în comunele Căpuşu
Mare, Izvoru Crişului, Păniceni şi
Poieni unde au fost amplasate camere video de
supraveghere a traficului. Tişe a mai precizat
că există o cerere de revocare a protocolului
dintre Consiliul Judeţean Cluj şi firma Codec
din partea altei firme cu acelaşi profil de
activitate. „Acordul dintre
autorităţile locale pe raza cărora
urmează a fi date în funcţiune
aparatele şi firma Codec, în speţă
modul de achiziţie al acestora, nu este de
competenţa Poliţiei”. au declarat
atunci reprezentanţii IPJ Cluj
245 de camere la nivel naţional
La nivel naţional structurile de poliţie
rutieră operează 245 de camere de
supraveghere video a traficului rutier, dintre care 81
aparţin Poliţiei Române, iar 164 sunt
puse la dispoziţie de către
autorităţile publice, fundaţii sau
societăţi comerciale cu preocupări
în domeniul îmbunătăţirii
siguranţei rutiere. ,,Au fost inregistrate unele
deficienţe la unele judeţe în ceea ce
priveşte funcţionarea radarelor fixe, iar
până la remedierea acestora şi eventual
a completării cadrului legal în domeniu,
funcţionarea acestora este suspendată. Se
pare că s-au întâlnit cazuri în
care operarea sistemului nu se realiza exclusiv de
lucrători de poliţie şi nu implementau
procesele verbale în aplicaţie şi
pentru uniformizarea modului de aplicare la nivelul
tuturor inspectoratelor de poliţie au fost
suspendate”, susţin surse din
poliţie.
Unde sunt amplasate camerele în Cluj?
DN 1 Cluj-Napoca-Huedin: Căpuşu Mare
(două), Păniceni (o cameră), Izvorul
Crişului (două), Poieni (două).
DN 1 Cluj-Napoca – Turda: Mărtineşti
(două), Tureni (trei), Copăceni (una).
Pe DN 81 (Zalău-Cluj): Sânmihaiu
Almaşului şi Sâncraiu
Almaşului
DN 58 (Dej-Zalău-Satu Mare): Sălăjeni,
Bocşa, Ileanda şi Bârsău
Bianca Preda
Arhivă:
„Camerele fixe” nu iartă:
80.000 de încălcări ale vitezei pe Cluj
– Turda şi Cluj-Oradea
Camerele fixe isca dispute: Cum este posibil
să fii în acelaşi timp în
două localităţi diferite?
Camere de supraveghere video
Cluj-Zalău
