23. aprilie 2010 09:30; Reactualizat la: 23.04.2010 09:30


Pasarelele nu sunt o soluţie viabilă în Floreşti, despre sensurile giratorii merită discutat

Pasarelele nu sunt o soluţie viabilă în Floreşti, despre sensurile giratorii merită discutat Pasarelele nu sunt o soluţie viabilă în Floreşti, despre sensurile giratorii merită discutat
Cluj-Napoca.  Unul dintre cititorii Clon.ro a venit cu o soluţie inedită pentru evitarea accidentelor în care sunt angajaţi pietonii din comuna Floreşti şi a accidentelor în general.

 (2 comentarii)


„Sunt un locuitor al comunei
Floreşti şi vă scriu
pentru a rezolva cumva problema accidentelor de
maşină, care se întâmplă
foarte des în Floreşti. Nu s-ar putea face
ceva, să se construiască nişte sensuri
giratorii din 200 în 200 m sau să se
construiască nişte pasarele pentru pietoni,
la fel cum sunt cele de la intrarea în
Bucureşti”, ne-a scris Adrian Tompa.
Reporterul Clon.ro a discutat cu
viceprimarul Horea Şulea aceste
posibilităţi. „Sensurile giratorii sunt
o soluţie care ar merita discutată. Nu
ştiu dacă aceste pasarele s-ar putea realiza.
În condiţiile în care s-ar respecta
regimul de viteză nu am avea niciun soi de
problemă. La finalul anului 2008 am obţinut
fonduri pentru suprasemnalizarea trecerilor de pietoni
de la Primărie, de la ieşirea de pe
Cetăţii şi la cea unde s-a produs
accidentul de astăzi. Din nefericire acum vreo
trei săptămâni o maşină s-a
înfipt în nişte stâlpi şi
ne.a distrus o parte din aceste sisteme,
însă acum nu s-a pus probleme, căci era
ziua”, ne-a precizat
HoreaŞulea,
vice-primarul comunei clujene.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Arpad Paszkany vrea sa aduca Rammstein la Cluj!
Finanțatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, vrea să celebreze cel de-al treilea titlu câștigat pe ritmurile [...] mai multe »
Programul zilei de vineri, 25 mai, la Zilele Clujului!
Vineri, 25 mai, cu începere de la ora 10.00 se dă start la Zilele Clujului. Vă prezentăm mai jos programul complet [...] mai multe »
Dragos Chircu, ocupantul locul doi la “Vocea Romaniei”, vine la 11even Cluj-Napoca
Dragoş Chircu, recunoscut pentru vocea lui deosebită şi ocupantul locului doi în urma concursului “Vocea [...] mai multe »
E.ON vrea deschida un Business Service Center la Cluj! S-ar crea 600 de locuri noi de munca!
E.ON intenţionează să deschidă un Business Service Center la Cluj-Napoca, proiectul având în vedere crearea a [...] mai multe »
Un medic clujean a fost prins cand primea mita de la parintii unui copil care urma sa fie operat!
Un medic de la Spitalul Clinic de Copii Cluj este audiat de poliţişti, joi, fiind acuzat că a primit mită de la [...] mai multe »
Se inchide circulatia in centrul Clujului!
Incepand de joi, 24 mai 2012, de la ora 17.00 si pana in 31 mai 2012, la finalul Zilelor municipiului, circulatia va fi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou