Douăzeci de tineri au zugrăvit o sală de clasă
Cei 20 de tineri evaluaseră înainte nevoile
comunităţii î timpul
întâlnirilor săptămânale de
lucru. Acţiunea face parte din proiectul
„Voluntariatul, o posibilă măsură
împotriva delincvenţei” şi a fost
încadrat în Săptămâna
Naţională a Voluntariatului, care se
desfăşoară acum. Obiectivul proiectului
este de a le dezvolta abilităţile şi
integrarea socială celor zece adolescenţi
delincvenţi beneficiari ai proiectului, care
include patru astfel de acţiuni în folosul
comunităţii.
Muncă voluntară în folosul
comunităţii
Zece adolescenţi care au avut probleme cu
respectarea legilor au contribuit ieri la
zugrăvirea şi reamenajarea unei săli de
clasă de la Şcoala Horea din municipiu.
Acţiunea este prima din cele patru cuprinse
în proiectul „Voluntariatul o posibilă
măsură împotriva
delincvenţei” desfăşurate de
Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca. Cei zece
adolescenţi de la Prison Fellowship România
au lucrat cot la cot cu zece tineri voluntari clujeni,
iar după ce au curăţat sala de
clasă, au lucrat la curtea şi grădina
şcolii. „Valorile care stau la baza acestui
proiect sunt încrederea în capacitatea
fiecărui membru al comunităţii de a fi
responsabil faţă de propria comunitate, lupta
împotriva marginalizării şi a
discriminarii, crezul că voluntariatul
reprezintă o soluţie pentru integarare
socială şi autodeterminarea“, a spus
Alex Ursa, coordonator
Raluca Bugnar
Foto: Bogdan Buburuz
