În cadrul evenimentului se va organiza un ”oraş în miniatură”, unde vor fi prezente principalele instituţii ale statului: Primăria, Poliţia, Pompierii, Spitalul, Banca, Poşta, Fabrica, Şcoala, Biserica, Teatrul, Muzeul, Supermarketul, precum şi un stand al Asociaţiei Studenţeşti AMiCUS, unde copiii vor putea afla despre alte proiecte de voluntariat organizate de asociaţie. Scopul proiectului este acela de a educa şi orienta copiii pentru a înţelege rolul lor într-o societate europeană, iar obiectivele propuse sunt acelea de a dezvolta conştiinţa socială a copiilor, de a informa cu privire la rolul fiecărei instituţii în stat, precum şi de a încuraja tinerii să se implice în acţiuni de voluntariat. Copiii vor avea posibilitatea să cunoască atribuţiile şi rolul fiecărei instituţii în parte, explicate pe înţelesul lor, într-un mod atractiv, prin demonstraţii sau oferire de servicii, vizita constituindu-se de fapt într-un traseu pe care copiii îl vor parcurge într-o ordine anume. Ei vor porni de la ”Primărie”, unde vor primi un ”buletin” care va conţine datele personale şi care va fi completat pe măsură ce aceştia vor vizita standurile. Proiectul ”Orăşelul copiilor ” este o iniţiativă a Asociaţiei Studenţeşti AMiCUS Cluj-Napoca şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.
Asociaţia Studenţească Amicus este o organizaţie non-profit, ce îşi desfăşoară activitatea în toate marile centre universitare din România.
Membri în Asociaţia Studenţească Amicus pot fi studenţii de la orice formă de învăţământ superior, de stat sau privat: şcoli postliceale, colegii şi universităţi.
Amicus organizează periodic seminarii, conferinţe, dezbateri şi ateliere orientate pe formarea profesională şi dezvoltarea personală, promovează şi susţine voluntariatul în cadrul unor programe comunitare şi educaţionale.