1. septembrie 2010 13:11; Reactualizat la: 1.09.2010 13:11


Aeroporturile din Cluj si din Mures se asociaza

Aeroporturile din Cluj si din Mures se asociaza
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a avut miercuri o întâlnire cu Lokodi Edita Emőke, preşedintele CJ Mureş. Scopul întâlnirii l-a reprezentat discutarea soluţiilor de dezvoltare viitoare a celor două aeroporturi internaţionale, deţinute de cele două Consilii Judeţene, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, respectiv Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş. La întâlnire au participat şi managerii celor două aeroporturi, precum şi reprezentanţi ai administraţiilor celor două judeţe.(3 comentarii)

În cadrul întâlnirii s-a ajuns la o poziţie comună privind la necesitatea elaborării unui plan unitar de dezvoltare a celor două aeroporturi, despărţite de o distanţă de circa 80 de kilometri. „Am hotărât ca fiecare judeţ să îşi desemneze câte o echipă de patru persoane, care vor pregăti propunerile de Hotărâri de Consilii Judeţene la nivelul celor două judeţe, în vederea validării unei asocieri. Această asociere va urma să deruleze procedurile de selecţie a unei firme sau societăţi neutre, care va elabora un Studiu de Oportunitate, care ne va da cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea viitoare a acestor două obiective şi a modalităţii de încheiere a viitorului parteneriat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Costurile necesare întocmirii Studiului de oportunitate vor fi susţinute, în părţi egale, de cele două Consilii Judeţene.

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, societate pe acţiuni aflată în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj a cunoscut o dinamică deosebită în ultimii ani, fiind în acest sens cel mai modern aeroport din ţară şi având o creştere constantă a numărului de pasageri precum şi a numărului de mişcări. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe a susţinut constant proiectele de dezvoltare şi modernizare a acestuia, în acest moment accentul fiind pus pe construirea de parkinguri, modernizarea accesului, construirea unui hotel precum şi construirea unei noi piste de rulare la 3.500 de metri. Preşedintele CJ Cluj consideră oportună această asociere care va duce la crearea unui pol de referinţă în traficul aerian pentru întreaga Transilvanie, constituind un argument important în dezvoltarea viitoare a Clujului şi a judeţelor învecinate. „Sper ca în luna septembrie să avem cele două Hotărâri de Consilii Judeţene, pentru a demara încă din această toamnă procedurile care să ducă la elaborarea Studiului de Oportunitate, necesar avansării acestui important proiect”, consideră Alin Tişe.


Taguri: , , , ,

Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Clujenii au strigat “Stop ACTA” in centrul orasului!
Peste o mie de clujeni s-au adunat în faţa statuii lui Matei Corvin din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având pancarte [...] mai multe »
Viceprimarul Florestiului, Horea Sulea, promite fluidizarea traficului inspre Cluj-Napoca
Una dintre marile probleme cu care se confrunta florestenii care fac naveta zilnic spre Cluj-Napoca o reprezinta [...] mai multe »
Firmele de salubrizare maresc preturile!
Firmele care se ocupă de salubrizare sunt decise să majoreze prețurile, lucru care va fi analizat în ședința [...] mai multe »
“Saruta-ma” la Teatrul National!
În data de 10 februarie 2012, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, sala Euphorion, la ora 19, va avea loc spectacolul [...] mai multe »
USL Cluj este impotriva ACTA!
USL Cluj își exprimă dezacordul față de modul netransparent în care Guvernul României a semnat Acordul Comercial [...] mai multe »
Cate un milion de lei pentru o catedrala!
Pe 13 februarie se va discuta alocarea sumei de 1.000.000 lei Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului pentru [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou