Aceste aspecte au fost clarificate de Jandarmerie printr-un comunicat de presă în care se insistă în primul rând asupra faptului că nu jandarmii au interzis accesul vreunei persoane în sectorul rezervat fanilor dinamoviști, deoarece acestea erau deja atribuțiile firmei de pază din interiorul stadionului. Mai apoi, referitor la afirmațiile lui Arpad Paszkany conform căreia a existat o înţelegere între clubul organizator, firma de pază şi Jandarmerie pentru a nu permite accesul suporterilor dinamovişti în stadion, Jandarmeria prezicează că nu a existat nicio înțelegere în acest sens. “Mai mult chiar, reprezentanţii Jandarmeriei s-au opus cu vehemenţă acestei măsuri din motive de securitate (existând posibilitatea ca grupuri de suporteri dinamovişti să ajungă în sectoare cu suporteri ai echipei CFR). Reprezentanţii clubului au refuzat să-şi însuşească punctul de vedere al Jandarmeriei afirmând că decizia a fost luată de patronul clubului, domnul Arpad Paszkany”, se arată în comunicatul de presă.
R.I.