Prima parte a meciului s-a încheiat la egalitate, 0-0, feroviarii fiind cei care au ratat marile ocazii. A doua repriză a aruncat meciul în aer: două goluri şi trei eliminări. Mai întâi a venit golul lui L. Iorga în minutul 58, acesta trecând fără probleme de un Rada visător şi expediind un şut imparabil în vinclul porţii apărate de Eduard Stăncioiu. După acest gol spiritele s-au încins, iar primul eliminat a fost Traore după ce a văzut al doilea galben în urma unui cot aplicat unui jucător gălăţean în minutul 69. Cinci minute mai târziu Giurgiu de la Oţelul Galaţi face un fault inexplicabil şi vede şi el al doilea cartonaş galben. Cu balanţa echilibrată CFR-ul a forţat atacul, Sorin Cârţu aruncându-i pe teren pe Bjelanovic, Veloso şi Bud. Veloso comite un fault dur la Sârghi şi pleacă şi el mai devreme la cabine, însă feroviarii au fost cei care s-au menţinut în atac. În minutul 90 Sixto Peralta aduce egalarea după o fază tratată superficial de apărarea gazdelor.
Cele două echipe
Oţelul Galaţi: 12. Grahovac – 3. Râpă, 18. Costin, 30. Perendija, 23. Sălăgeanu – 29. Giurgiu, 26. Neagu (16. Sârghi ’88) – 7. Iorga, 37. Viglianti, 14. S. Ilie (8. Antal ’83) – 10. Paraschiv. Antrenor: Dorinel Munteanu.
CFR Cluj: 44. Stăncioiu – 2. Tony, 20. Cadu, 15. Alcantara, 24. Rada (23. Bjelanovici ’61) – 7. E. Dică (85. Bud ’73), 18. Peralta, 11. Costa, 19. Culio – 16. Bastos (23. Veloso ’67), 9. Traore. Antrenor: Sorin Cârţu.
Cartonaşe galbene: Paraschiv ’55, Costin ’54, Giurgiu ’72, ’74 / Culio ’52, Traore ’54, ’69
Cartonaşe roşii: Giurgiu ’74 / Traore ’69, Veloso ’85
Arbitri: Istvan Kovacs (central) – Zoltan Szekely, Eduard Dumitrescu (asistenţi) – Dragoş Teodor (rezervă).
R.I.