Antrenorul Andrea Mandorlini a declarat, sâmbătă, că CFR Cluj a obţinut o victorie importantă, scor 2-1, în faţa echipei Pandurii, în etapa a VI-a a Ligii I, şi că echipa sa a meritat cele trei puncte.
“Sunt trei puncte meritate, am făcut o primă
repriză bună în care am şi ratat
câteva ocazii clare. A fost important să
câştigăm, este bine că am bifat
cele trei puncte. Pe final, mi-a revenit în minte
acel meci cu Astra (n.r. CFR – Astra, scor 2-2, etapa a
IV-a a Ligii I)”, a spus tehnicianul italian în
conferinţa de presă de după meci.
Referitor la penaltiul dictat în minutul 85
în favoarea formaţiei gorjene, la un fault
al lui Tony asupra lui Stomajer, Mandorlini a precizat:
“Am vorbit cu Tony, după meci, despre penalti, nu
trebuia să le dăm o astfel de ocazie, mai
ales că el este un jucător cu mare
experienţă”.
Tehnicianul a adăugat că echipa sa va vedea
la ce nivel se află în perioada
următoare. “Urmează meciul cu Rapid şi
Liga Campionilor, practic acum încep meciurile
tari şi vom vedea cu adevărat la ce nivel
suntem. Nu există un medicament mai bun
decât victoriile”, a mai spus Mandorlini.
La rândul său, preşedintele clubului
CFR, Iuliu Mureşan, a precizat că echipa a
obţinut o victorie importantă: “Este o
victorie importantă, care aduce trei puncte, aveam
mare nevoie de acest succes. Am avut ocazii, puteam
să mai înscriem. Emanuel Kone l-a
înlocuit foarte bine pe Deac, care ne va lipsi
foarte mult. Sper să poarte culorile vişinii
în suflet”, a spus Mureşan.
Oficialul a adăugat că se bucură pentru
victoria obţinută de Universitatea Cluj
în faţa celor de la Dinamo, scor 4-2. “M-am
bucurat pentru victoria clujenilor la Dinamo, se vede
că s-a investit mult şi se munceşte mult
acolo şi încep să vină şi
roadele”, a spus Mureşan.
Campioana României, CFR Cluj, a învins,
sâmbătă, pe stadionul “Gruia”, cu
scorul de 2-1 (2-0), formaţia Pandurii Târgu
Jiu, într-un meci din cadrul etapei a VI-a a
Ligii I.
Mediafax