Reactualizat la:

Statul alocă pentru medicina dentară în jur de 70 de bani de om pe an

Statul alocă pentru medicina dentară în jur de 70 de bani de om pe an
Statul alocă pentru medicina dentară în jur de 70 de bani, pe an, pentru o persoană, iar medicii primesc de la CNAS un plafon de 1.000 lei pe lună pentru tratamentete, adică două proteze, a declarat miercuri, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice, Alexandru Brezoescu.

Rectifica

“Din păcate medicina dentară este cea mai vitregită. Alocaţia pe cap de locuitor pe an este de 70 de bani. CNAS alocă un plafon pentru tratamentelele dentare cabinetelor care sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate în valoare de 1.000 de lei. Din aceşti bani ar putea fi puse două proteze. Dacă nu sunt puse proteze, atunci banii ajung pentru tratarea câtorva carii simple, câteva extracţii şi cam atât”, a mai spus Brezoescu, citat de Mediafax.

În acest context, Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice cere Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să încheie contract de asigurări de sănătate direct cu pacienţii şi nu cu medicii.

“Cred că este cazul ca pacienţii să încheie direct contract cu CNAS şi astfel fiecare om să ştie de ce servicii poate beneficia”, a susţinut Brezoescu, pentru Mediafax.

În Capitală sunt 3.900 de medici dentişti şi mai puţin de 10 la sută, respectiv 300 au contract cu CASMB. Dacă ar face toţi contract, atunci plafonul ar scădea şi mai mult ajungând probabil la doi -trei lei, spun medicii.

Totodată, în Bucureşti funcţionează 130 de cabinete şcolare, iar banii alocaţi pentru tratamentele copiilor ajung doar pentru 100.000 de persoane.

În acest context, asiguraţii plătesc serviciile de medicină dentară, deşi ei sunt la zi cu plata către asigurările sociale de sănătate, a precizat preşedintele UNAS, prof. dr. Alexandru Petre.

Medicul a făcut aceste declaraţii în conferinţa care precede cel de-al XII-lea Congres Internaţional UNAS, care are loc în perioada 6-9 octombrie în Capitală.

Taguri: , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Clon Ştirile judeţului Cluj
Terapia OHT, o procedura revolutionara in tratarea cancerului
Noua terapie din acest domeniu, se numește Ozone Oxigen High Dose Teraphy (OHT), este un tratament revoluționar, [...] mai multe »
Lucruri de considerat despre achiziţia maşinilor de tip CNC
De-a lungul anilor tehnologia s-a schimbat atât de mult încât inovaţiile pe piaţă sunt aplicate pentru o vastă [...] mai multe »
Prima competiție de crossfit din Transilvania, la Cluj
Pe 20 iunie va avea loc la Cluj-Napoca prima competiție de crossfit din Transilvania. mai multe »
Clon.ro te trimite la concertul lui Julio Iglesias
Participă la concursul organizat de Clon.ro și poți câștiga invitații la concertul lui Julio Iglesias din Cluj.  mai multe »
Explozie intr-un bloc – 16 apartamente avariate
O puternica explozie a avut loc intr-un bloc, in noaptea de luni spre marti. 16 apartamente au fost afectate, sase [...] mai multe »
Repatrierea voluntara, intoarcerea acasa cu demnitate
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România, în parteneriat cu Asociația Serviciul Apel [...] mai multe »
Show electric in Castelul Banffy,Versailles-ul Transilvaniei
Zeci de mii de iubitori ai muzicii electronice petrec de doua zile in Castelul Banffy din Bontinda, judetul Cluj, in [...] mai multe »
Cluj-Napoca: Corabia lui Tezeu a navigat spre Trofeul Transilvania la TIFF 2013
Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2013 și-a desemnat laureatii! Lungmetrajul indian "Corabia lui Tezeu", [...] mai multe »
Cluj: operatie de extirpare a unei tumori de 20 kg!
A crezut iniţial că se îngraşă, apoi că este însărcinată, după care medicii specialişti au descoperit că în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou