Reactualizat la:

Statele Unite vor să preleveze probe ADN de la migranții care intră ilegal în țară

Statele Unite vor să preleveze probe ADN de la migranții care intră ilegal în țară
Administrația de la Washington își propune să preleveze teste ADN de la toți migranții reținuți pentru trecerea frontierei în mod ilegal, au anunțat oficiali de la Casa Albă, citați de site-ul publicației Le Figaro.

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) lucrează în prezent pentru un program care să permită Washingtonului obținerea de informații genetice din partea celor care intră ilegal pe teritoriul Statelor Unite și, totodată, înregistrarea acestor informații într-o bază de date aparținând Biroului Federal de Investigații (FBI), numită CODIS, prin intermediul căreia profilele persoanelor arestate sau suspectate de săvârșirea de infracțiuni, pot fi identificate.

Aceste informații ar putea fi utilizate și de alte organisme responsabile de menținerea ordinii. Reprezentanți din partea DSH au anunțat, sub condiția anonimatului, faptul că de această măsură vor beneficia și agenții frontierelor de stat, care vor avea posibilitatea unei monitorizări corecte a numărului de migranți prezenți pe teritoriul statului.

„Aceasta ne va permite îmbunătățirea capacității noastre de a identifica o persoană intrată în mod ilegal în țară” și „va ajuta, totodată, organismele noastre”, au declarat oficiali din cadrul Departamentului de Securitate Internă.

În anul 2018, mai mult de 396.000 de persoane au fost reținute la granița Statelor Unite cu Mexic, majoritatea provenind din El Salvador, Honduras și Guatemala.

Sursa: Mediafax

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Nominalizări Globurile de Aur 2020
"The Irishman", "Joker", "Jojo Rabbit", "1917", "Knives Out", "Once upon a time in... Hollywood" se numără printre [...] mai multe »
Germania: Un bărbat de 87 de ani a condus 24 de km pe contrasens, pe autostradă
Un bărbat în vârstă de 87 de ani aflat la volanului unei maşini a condus, duminică, timp de o jumătate de oră pe [...] mai multe »
Celebra banană lipită cu bandă adezivă a fost … mâncată!
Celebra lucrare „semnată" de artistul italian Maurizio Cattelan, evaluată la 120.000 de dolari a fost... mâncată [...] mai multe »
VIDEO | Ruşii au dezvăluit cum arată în interior valiza nucleară a lui Vladimir Putin
Valiza nucleară cu care Rusia poate declanşa războiul a fost prezentată pentru prima dată la o televiziune rusă. mai multe »
FOTO | Dezastrele săptămânii, în lume: atacuri armate, incendii, taifun, poluare, cutremur
Ultimele zile au fost marcate, în lume, de o serie întreagă de dezastre naturale și incidente soldate cu morți mai multe »
Amazon retrage de la vânzare decorațiuni de Crăciun cu imagini de la Auschwitz
Amazon a retras de la vânzare decorațiuni de Crăciun cu imagini din lagărul de exterminare nazist Auschwitz, după [...] mai multe »
Un stat foloseşte inteligenţa artificială pentru a prinde şoferii care utilizează telefonul la volan
Un stat australian foloseşte, în premieră, un sistem de camere înzestrat cu inteligenţă artificială pentru a [...] mai multe »
Un cuplu a cumpărat o maşină cu doar 100 de dolari. Ani mai târziu, miliardarul Elon Musk le-a oferit 1 milion de dolari pe ea
Un cuplu din Statele Unite a primit o ofertă de 1 milion de dolari pentru o maşină celebră pe care o cumpăraseră [...] mai multe »
7,4 miliarde de dolari cheltuiți pe cumpărăturile online de Black Friday
BUCURESTI. Cumpărătorii americani au făcut achiziții online de 7,4 miliarde de dolari, de Black Friday, un record [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou