Reactualizat la:

Sportivul care ar putea deveni cel mai scump portar de fotbal din istorie

Sportivul care ar putea deveni cel mai scump portar de fotbal din istorie
Real Madrid e gata să apese pedala de acceleraţie şi să aducă un portar de top pe Santiago Bernabeu! “Galacticii”, care caută de mai mult timp un înlocuitor pentru Keylor Navas, şi-au îndreptat atenţia spre Alisson Becker (25 de ani), portarul brazilian al Romei.

Rectifica

Liverpool şi Napoli au fost primele echipe care s-au interesat de serviciile lui Alisson, dar italienii de la Corriere dello Sport scriu că Real Madrid a intrat pe fir, s-a mişcat foarte repede, a avut deja primele contacte cu conducerea Romei şi a devenit, în scurt timp, favorită la realizarea transferului. Potrivit sursei citate, Florentino Perez pune pe masă 60 de milioane de euro în schimbul lui Alisson, un salariu de cinci milioane de euro pe sezon şi un contract pe cinci ani.

Cu evoluţii extraordinare în tricoul Romei, cu care a ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Alisson se mândreşte cu 15 meciuri fără gol primit din 33 jucate în acest sezon, dar şi cu o imagine foarte bună în fotbalul italian. Devenit titular şi în naţionala Braziliei, Alisson se află în cel mai bun moment al carierei, iar Monchi, directorul sportiv al romanilor, va face tot posibilul pentru a-l convinge să semneze prelungirea contractului scadent în 2021.

Iar Alisson, care a urmat drumul bătătorit de mii de sud-americani înaintea sa, venind de la Internacional (Brazilia), în 2016, pentru trei milioane de euro, poate deveni cel mai scump portar din istoria fotbalului, dacă Roma va accepta cele 60 de milioane de euro puse pe masă de Real Madrid. Acum, recordul pentru cel mai scump goalkeeper all-time e deţinut de un alt brazilian, Ederson, în schimbul căruia Manchester City i-a plătit Benficăi 40 de milioane de euro vara trecută.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Ştiri sportive
Irina Begu a fost eliminată în primul tur la Roma
BUCURESTI. Irina Begu (113 WTA) a fost eliminată în primul tur al turneului de la Roma, după ce a pierdut în fața [...] mai multe »
Franţa – Halep 3-2. România ratează finala Fed Cup
Echipa de tenis a României a ratat, duminică seară, finala Fed Cup după ce perechea Monica Niculescu/Simona Halep a [...] mai multe »
Mihaela Buzărnescu a pierdut meciul cu Caroline Garcia
Mihaela Buzărnescu (30 WTA) a pierdut, sâmbătă, al doilea meci al zilei de la Fed Cup, contra Carolinei Garcia (21 [...] mai multe »
Moussa Dembele, dorit de Manchester United
Manchester United este interesată de serviciile unui atacant care va evolua, cel mai probabil, pentru naţionala U21 a [...] mai multe »
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul 2 la WTA Charleston
Mihaela Buzărnescu (30 WTA) a înregistrat a doua victorie a sezonului marţi, la WTA Charleston. Românca a avut [...] mai multe »
Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami
Simona Halep s-a impus în sferturile turneului WTA de la Miami în faţa jucătoarei din China, Qiang Wang (27 ani, nr. [...] mai multe »
Bianca Andreescu, despre banii câștigați în tenis: Probabil o să-mi cumpăr o geantă Louis Vuitton
Jucătoarea din Canada de origine română, Bianca Andreescu, a reușit să facă un salt spectaculos în clasamentul [...] mai multe »
Real Madrid îl vrea pe Kylian Mbappe
France Football a anunţat că antrenorul lui Real Madrid, Zinedine Zidane, îl vrea cu orice preţ sub comanda sa pe [...] mai multe »
Itana Grbic a semnat cu CSM București
Conducerea echipei de handbal feminin, CSM București a realizat un transfer de marcă, reușind să obțină semnătura [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CLON.ro

Autentificati-va pe CLON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CLON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou